» » Utilizarea eficienta a apei la nivelul fermei

 
 
 

Utilizarea eficienta a apei la nivelul fermei

Author: admin on 2-02-2014, 12:23, Views: 418

0 2. Utilizarea eficienta a apei la nivelul fermelor in conditiile protectiei mediului si a optimizarii eficientei ei de utilizare

Utilizarea eficienta a apei la nivelul fermei

 


2.1 Pentru ce au nevoie culturile agricole de apa?
Planta, ca si animalul sau omul, are nevoie de apa pentru ca sa functioneze în bune conditii: sa o mentina proaspata, sa pastreze o buna temperatura si altele. În plus fata de animale, planta are nevoie de apa deoarece ea primeste cea mai mare parte a hranei odata cu apa, aceasta hrana gasindu-se în apa pe care plantele o folosesc. Pentru aceste motive, plantele folosesc mult mai multa apa decât animalele, si nu pot trai deloc fara o cantitate ridicata de apa. Un consum de 5.000 de metri cubi de apa la 1 hectar pe an, adica de aproximativ l metru cub de apa pentru a obtine 1 kilogram de boabe, este o cantitate obisnuita.

2.2 De unde iau plantele apa de care au nevoie?
Apa provine de ploile care cad pe terenul de cultura. Întrucât ploile nu sunt permanente, este nevoie ca apa cazuta sa fie înmagazinata undeva, de unde plantele sa o poata lua si folosi. Acest undeva este solul, pamântul, si acesta este unul din motivele principale pentru care cresterea plantelor, agricultura, si în cele din urma viata omului, nu este posibila fara un pamânt de buna calitate.
Cantitatile de apa de ploaie difera foarte mult în diferite tari, dar si de la an la an în aceeasi tara. Exista tari unde nu ploua aproape de loc, sau ploua mult mai putin decât este necesar, astfel încât nu cresc plante, iar agricultura nu este posibila fara irigatie (irigatie obligatorie). Exista tari unde ploua, dar nu destul, astfel încât se poate face agricultura, dar completând apa de ploaie prin irigatie (irigatie de complectare) se pot obtine recolte mai bune. Exista tari unde ploua suficient si nu se foloseste irigatia. Si, în fine, exista tari în care ploua prea mult, pamântul este prea umed pentru a putea fi lucrat, plantele obisnuite nu cresc, si agricultura se poate face numai daca se îndeparteaza plusul de apa prin lucrari de îndiguire, desecare si drenaj.
În România exista regiuni cu ploi suficiente, de 6 – 8 mii de metri cubi pe an si hectar, în cei mai multi ani (vestul Banatului, sudul si estul Transilvaniei, nord-vestul tarii), dar în cea mai mare parte a tarii cad ploi mai putine decât ar fi nevoie, 4 - 5 mii de metri cubi pe an si hectar, în unii ani - destul de rari, odata la 25 - 30 de ani - recoltele fiind total compromise, în alti câtiva ani, odata la 5 - 10 ani, se pot obtine recolte foarte bune, iar în cei mai multi recolte normale se pot obtine numai folosind o tehnica corecta de agricultura neirigata sau folosind irigatia de complectare, daca ea se dovedeste rentabila. Regiuni cu ploi prea multe nu exista în România, dar în unele locuri, în unii ani, în unele perioade ale anului în care ploua mai mult decât de obicei, exista un plus de apa cu urmari daunatoare pentru productia agricola, pentru prevenirea si combaterea carora trebuie luate masurile necesare.
Felul cum ajunge apa din ploi la planta, câta apa poate fi într-adevar folosita, depinde de multe caracteristici ale terenului.
Astfel, unele soluri pot înmagazina cantitati mari de apa, pâna la 1.000 de metri cubi la 1 hectar, ceea ce este suficient pentru a asigura nevoia de apa a plantelor timp de 10, 20 sau chiar 30 de zile daca în acest timp nu cad alte ploi. Astfel sunt cele mai multe soluri din Baragan, Dobrogea, mare parte a Moldovei si a Câmpiei Tisei. Solurile din nord-vestul Munteniei si Olteniei, din cea mai mare parte a Transilvaniei, ca si unele soluri din Banat si Crisana, nu pot înmagazina mai mult de 600 – 800 metri cubi de apa la 1 hectar, dar în aceste zone ploile fiind mai frecvente culturile agricole nu sufera în anii obisnuiti. Situatia cea mai grea este cea a solurilor nisipoase din sudul Olteniei si din alte parti ale tarii, care nu pot înmagazina decât 300 - 400 metri cubi de apa la 1 hectar, suficienta pentru cel mult 8 -10 zile, aici agricultura nefiind posibila fara irigatie.
Importanta deosebita au pentru felul cum este folosita apa conditiile de relief. Pe terenurile în panta o parte, adesea importanta, a apei de ploaie se scurge la suprafata solului, nefiind deci folosita de plante, si totodata provocând eroziunea solului, un proces de degradare estrem de grav care se întâlneste pe mai mult de o treime din suprafaîa agricola a României. În partea de jos a pantelor, pe funduri de vale, se aduna adesea prea multa apa, cu efecte negative bine cunoscute.
O situatie deosebita, care se întâlneste pe suprafete mari agricole din România, pe cel putin o cincime din aceasta, mai ales în nord-vestul Munteniei, nordul Olteniei, multe terenuri din Banat si Crisana, zona Fagaras – Brasov, zona Satu Mare – Baia Mare si altele, este cea în care exista destul de des exces de apa pe terenuri plane. Aceasta se întâmpla datorita lipsei de scurgere a apei în perioadele cu ploi abundente, precum si solurilor grele, cu un strat foarte compact la câteva zeci de centimetri adâncime, strat care nu permite apei sa se duca în adâncime. În ani mai ploiosi decât cei normali astfel de situatii pot sa apara si în Baragan, si anume pe mici suprafete mai joase, asa numitele crovuri, în care se poate aduna apa. Pe astfel de terenuri este necesar sa se foloseasca o tehnica speciala de cultura.
Exista în România de asemenea terenuri care au apa din adâncimea solului, asa numita apa freatica, la adâncime relativ mica, sub 2 – 3 metri. Astfel de terenuri exista cu deosebire în lunca îndiguita a Dunarii, în luncile celorlalte râuri, dar si pe unele terenuri din centrul Baraganului si mai ales din Banat – Crisana. Daca apa se afla la adâncime foarte mica, sub 1 metru, ea are efecte negative asupra culturilor agricole, fiind necesara coborârea ei prin lucrari de drenaj. Daca apa se afla la 1 – 3 metri adâncime, ea poate avea astfel de efecte negative în anii ploiosi, dar în anii normali si chiar în cei secetosi are efecte favorabile, deoarece culturile agricole pot folosi o parte din aceasta apa, iar irigatia este astfel mai putin necesara.
Apa freatica provine în parte tot din apa de ploaie care, în anii sau în perioadele mai ploioase, depaseste posibilitatile de înmagazinare ale solului si se scurge în adâncimea acestuia, daca solul nu are un strat compact care sa împiedice trecerea apei. Odata cu apa astfel trecuta prin sol si ajunsa în apa freatica pot fi aduse aici unele substante care sa înrautateasca calitatea apei. Astfel, pot fi nitrati proveniti din îngrasamintele cu azot, unele resturi de ierbicide si pesticide, si altele. În conditiile de astazi ale agriculturii românesti, în care astfel de produse nu sunt aplicate în cantitati mari, astfel de efecte negative sunt mai rar întâlnite, local, acolo unde s-au dat astfel de mari cantitati, de exemplu în unele gradini de legume.

2.3 Masuri pentru buna folosire a apei în agricultura neirigata din regiunile cu ploi insuficiente
În primul rând, fermierul trebuie sa cunoasca care sunt conditiile obisnuite de ploaie din zona în care foloseste terenul, iar daca stie ca ploile sunt de regula insuficiente trebuie sa foloseasca un sistem de agricultura corespunzator acestor conditii, adica sa nu gândeasca sa introduca culturi sau metode de cultura care ar putea aduce venituri mai mari în alte regiuni, dar nu se pot dezvolta acolo unde nu ploua suficient. În al doilea rând, el trebuie sa aiba în vedere ca un an cu ploi insuficiente poate veni oricând, si sa nu spere ca un timp cu suficiente ploi existent la un moment dat se poate prelungi oricât. În al treilea rând, trebuie bine cunoscut ca exista ani buni si ani rai, si ca urmare trebuie ca din anii buni sa se pastreze rezerve de furaje si chiar de alimente pentru familie, precum si rezerve de bani care sa acopere deficitele din eventualii ani prosti. În al patrulea rând, trebuie urmarita starea solului înainte de însamântare si starea culturilor în tot timpul anului pentru a putea adapta lucrarile agricole la modificarile care pot interveni oricând în cantitatea de ploaie si în starea de umiditate a solului.
Cu privire la structura culturilor, în regiunile cu lipsa de apa vor trebui alese culturi putin pretentioase: cereale, floarea soarelui, mazare, porumb, lucerna. Rapita, cultura foarte actuala, se poate cultiva, dar stiind ca exista riscul ca în unii ani sa nu produca. Nu se va cultiva soia, trifoi, culturi duble.
Succesiunea si rotatia culturilor sunt cele obisnuite, cu unele situatii speciale cum ar fi renuntarea la cereale de toamna dupa culturi care consuma multa apa din sol, cum este floarea soarelui sau lucerna. Este uneori dificil sa se urmeze în toti anii succesiunea optima de culturi, uneori toamna fiind atât de uscata încât trebuie renuntat la însamântari si înlocuit culturile respective cu culturi similare de primavara. Un caz extrem este cel al pierderii unei culturi în timpul anului, din cauza unei lipse extreme de ploi. În acest caz, daca urmeaza o perioada suficient de ploioasa, se poate reînsamânta o cultura pentru care nu este înca prea târziu. În regiuni mai uscate decât România se foloseste sistemul de cultura cu 1 - 2 ani cultivati si 1 an fara cultura, în care terenul se mentine curat de buruieni, pe cât se poate acoperit cu resturi de paie sau coceni din anul trecut, astfel înmagazinându-se în sol o cantitate suficienta de apa pentru anul urmator. Acest sistem, folosit în urma cu multi ani si în România, nu mai este indicat astazi, aici ploile nefiind de obiecei chiar atât de reduse, deoarece s-au dezvoltat tehnici de cultura care permit în anii normali sa se obtina recolte suficiente.
Alegerea soiurilor si hibrizilor este un element deosebit de important. Astfel, se recomanda pentru grâu soiurile Dropia, Rapid si Flamura 85, iar pentru porumb hibrizii Fundulea 322, Fulger si Soim. În general, este cu totul gresit sa se foloseasca soiuri sau hibrizi de mare productivitate, deoarece acestia cer multa apa, si trebuie folosite soiuri si hibrizi mai putin productivi, dar care pot da recolte suficiente în toti anii.
În ceea ce priveste lucrarile solului, regiunile mai uscate ale României sunt cele mai indicate pentru sistemele de lucrari conservative, care se trateaza în alt capitol al acestui cod. Lucrarile conservative au ca scop principal tocmai economisirea apei din sol. Întrucât în prezent în România terenurile sunt mult îmburuienite, iar utilajul agricol pentru semanat direct este aproape inexistent, folosirea extinsa a lucrarilor conservative nu este posibila. Se recomanda de aceea un sistem alternativ de lucrare a solului, cu aratura în anii în care urmeaza culturi de porumb sau floarea soarelui, si discuire sau lucrare cu cizelul în anii în care se însanteaza cereale de toamna. Deosebit de important este sa evite scoaterea de bulgari, obisnuita daca solul este prea uscat si daca aratura se face la adâncime prea mare (peste 20 - 22 cm). În anii cu toamne foarte uscate aratra de toamna va trebui amânata.
Aplicarea îngrasamintelor se va face exclusiv pe baza analizei agrochimice a solului, repetata la fiecare 4 - 5 ani. Se vor folosi îngrasaminte ca azotatul de amoniu, superfosfatul sau îngrasamntul complex NPK. În anii foarte uscati cantitatile de îngrasaminte vor fi reduse la circa doua treimi din cele normale, deoarece cantitati mai mari nu pot fi folosite de culturi în astfel de ani si pot chiar diminua recoltele.
Lucrarile de întretinere a culturii sunt deosebit de importante, în special cele de combatere a buruienilor prin prasit sau pe cale chimica, deoarece buruienile consuma o parte din apa existenta, si asa putina.
Recoltarea culturilor nu pune probleme speciale, este chiar usurata fata de regiunile mai umede, deoarece în cei mai multi ani ea nu este împiedicata de ploi. Dupa recoltare terenul trebuie mentinut curat de buruieni, pentru ca acestea consuma din apa si asa putina a solului. Este bine ca terenul sa fie acoperit în timpul verii si toamnei cu resturi de paie de la cultura precedenta, deoarece acestea reduc pierderile de apa din sol.

2.4 Agricultura în conditii de irigatie
Cum am aratat mai sus, în conditiile de clima si sol din România agricultura este posibila fara irigatie pe cea mai mare parte a suprafetei tarii, exceptie facând terenurile cu nisipuri din sudul Olteniei si din alte câteva zone. Pe de alta parte, pe mare parte a tarii, circa jumatate din suprafata agricola, în cei mai multi ani, productia principalelor culturi poate fi sporita prin aplicarea irigatiei. Amenajarea pentru irigatie a terenurilor agricole este însa foarte costisitoare, ceea ce conduce la un pret foarte mare al apei folosite pentru udari, pret la care desigur se adauga si cheltuielile directe ale agricultorului pentru aplicarea apei. Costul mare al apei de irigatie este datorat în mare parte faptului ca sursa principala de apa este Dunarea, de unde apa trebuie ridicata prin pompare pentru a ajunge pe terenurile agricole din câmpiile învecinate; o înaltime de pompare mai mica si deci un cost mai mic de ridicare al apei de irigatie existând doar în lunca îndiguita a Dunarii si în imediata apropiere a acesteia. Aceasta, în timp ce în cele mai multe alte tari cu terenuri irigate apa se ia din râuri, lacuri sau bazine de acumulare situate undeva la o oarecare înaltime deasupra terenurilor agricole, astfel încât pomparea nu este deloc sau aproape de loc necesara.
Din motivele aratate, climat care permite recolte satisfacatoare fara irigatie si cost ridicat al apei de irigatie, introducerea acesteia pe terenurile unei gospodarii agricole trebuie sa aiba în vedere raportul dintre costuri si sporurile de productie ce se pot obtine.

2.4.1 De unde luam apa pentru irigatie?
Pe o mare parte a terenurilor agricole din Câmpia Româna, Dobrogea, Banat si alte zone ale tarii au fost amenajate sisteme moderne de irigatie, cu statii de pompare, canale de transport al apei si echipament pentru aducerea ei la marginea parcelelor cultivate. O parte a acestor sisteme sunt în functiune, fiind administrate de o institutie specializata de stat, Societatea Nationala de Îmbunatatiri Funciare (SNIF), aceasta administrare fiind în curs de a fi transmisa Asociatiilor de Utilizare a Apei de Irigatie (AUAI) care reunesc fermierii interesati sa aplice udari. Acolo unde exista si sunt în functiune astfel de sisteme de irigatie gospodarul care doreste sa le foloseasca trebuie sa se adreseze administratorului respectiv si sa încheie un contract care va preciza când si câta apa va ajunge la marginea terenului sau, precum si ce trebuie sa plateasca pentru a acoperi costul pomparii, întretinerii canalelor si celorlalte cheltuieli.
Acolo unde nu exista sisteme mari de irigatie, exista în unele situatii posibilitatea ca fermierul sa-si organizeze singur, sau împreuna cu unii vecini, un mic sistem de irigatie. Aceasta se poate realiza daca exista în imediata apropiere un lac sau un râu cu apa permanenta, si mai ales daca exista la adâncime nu prea mare, 5 - 10 m, un strat permanent de apa freatica care poate fi adusa la suprafata printr-un put si o mica statie de pompare. Astfel de instalatii de irigatie sunt mult folosite, de exemplu, în gradinile de legume din jurul Bucurestilor, unde un astfel de put poate aduce apa pentru câteva mii de metri patrati de cultura.

2.4.2 Cum ajunge apa de irigatie pe terenul cultivat?
Exista diferite metode de preluare a apei din canalele de irigatie sau din alte surse si de împrastiere a ei pe terenurile agricole, în special 3 astfel de metode:
•    irigatie prin brazde deschise cu plugul înainte de semanat, la distanta de circa 1 m una de cealalta, lungi de pâna la 200 m, brazde prin care apa se scurge si din care se împrastie pe întreg terenul;
•    irigatie prin aspersiune, numita si ploaie artificiala, metoda prin care apa se preia cu mici statii de pompare (de punere sub presiune), se conduce prin mici conducte de aluminiu (aripi de ploaie) si ajunge la un dispozitiv special, aspersorul, care împrastie picaturi de apa pe o suprafata de teren reprezentata printr-un cerc cu raza de 15 -18 m;
•    irigatie prin picaturi, sistem mai recent introdus, în care apa se preia de la statia de punere sub presiune si se conduce prin conducte perforate asezate la suprafata terenului, din care ea iese sub forma de picaturi.
În cazul în care fermierul foloseste apa preluata de la un sistem de irigatie el urmeaza sa foloseasca metoda de udare prevazuta în sistemul respectiv. Cea mai mare parte a sistemelor mari de irigatie din România sunt amenajate prin aspersiune.
Daca fermierul amenajeaza un mic sistem, propriu de irigatie, el poate alege sistemul de irigatie pe care îl considera cel mai potritivit. Trebuie avute în vedere unele conditii specifice fiecarei metode. Astfel, irigatia prin brazde consuma cantitati mai mari de apa, dar costurile sunt mai reduse deoarece nu trebuie procurate aspersoare; ea nu se poate aplica pe terenurile nisipoase, pe terenurile absolut plane (cu panta mai mica de 1%) sau pe cele cu apa freatica la adâncime mai mica de 4 m. Irigatia prin aspersiune se poate aplica practic pe orice terenuri, cu exceptia celor cu soluri argiloase, foarte slab permeabile, necesita cheltuieli pentru procurarea aspersoarelor, dar cere consumuri mai mici de apa si da posibilitatea de a se aplica cantitati de apa bine stabilite în functie de nevoia solului si culturii si de starea vremii din fiecare an; este important a avea în vedere ca tipul de aspersor trebuie ales în functie de însusirile solului, si anume aspersoare cu intensitate moderata (8 - 10 mm/ora) pe solurile mijlocii cum sunt cele din Baragan si Dobrogea, sau aspersoare cu intensitate redusa (5- 6 mm/ora) pe solurile grele cum sunt cele din Câmpia Teleormanului sau în zona Pitestiului, pe solurile nisipoase putându-se folosi aspersoare cu intensitate mare (10 - 12 mm/ora), mai favorabile sub aspect economic. În ceeea ce priveste irigatia prin picaturi, ea cere procurarea unei instalatii costisitoare si greu de întretinut, astfel încât în România este folosita îndeosebi în conditii speciale, cum ar fi sere sau plantatii pomicole.

2.4.3.Când si câta apa de irigatie trebuie aplicata?
Pentru terenurile din cadrul marilor sisteme de irigatie, raspunsul la întrebarile de mai sus este dat de administratia sistemului, care are informatiile necesare privind conditiile de sol, clima si cultura si face periodic recomandari corespunzatoare. Pentru fermierii cu sisteme proprii de irigatie, este necesar ca acestia sa-si însuseasca cunostintele necesare, sa preia infromatiile privind solul de la Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie (ICPA) sau de la Oficiile Judetene de Studii Pedologice si Agrochimice (OSPA), sa urmareasca la cea mai apropiata statie meteorologica datele privind cantitatile de apa de ploaie cazute, sa obtina alte informatii de la specialistii locali ai Agentiei Nationale de Consultanta Agricola (ANCA). Unele elemente privind modul de aplicare a udarilor se dau în cele de mai jos.
Cantitatea de apa care se aplica la o udare, asa numita norma de udare, depinde îndeosebi de însusirile solului. Daca nu exista studii pedologice de specialitate pe terenurile respective, cu oarcare aproximatie, se poate considera ca pentru udarile din perioada de vegetatie, pentru porumb, floarea soarelui si soia, pe solurile din Baragan, Dobrogea, sudul Teleormanului, Oltenia si pe unele soluri din Banat norma de udare este de 800 - 1000 metri cubi la hectar, pe solurile din nordul Teleormanului, zona Arges - Olt, unele soluri din Banat va trebui aplicata o norma de udare de 600 - 700 metri cubi la hectar, iar pe solurile nisipoase o norma de udare de doar 400 metri cubi la hectar. Pentru cerealele paioase normele de udare vor fi mai mici cu 100 - 150 metri cubi la hectar decât cele de mai sus. Daca se foloseste intensitatea de aspersiune recomandata pe solurile respective, aplicarea normelor de udare aratate ar însemna ca o udare trebuie sa dureze de regula 8 - 10 ore, exceptie facând terenurile nisipoase unde norma de udare prevazuta se poate aplica în doar 4 - 5 ore. Aplicarea la o udare a unei cantitati prea mari de apa ar conduce la pierderea în adâncimea solului a celei aplicate în plus si uneori la baltiri de apa, în timp ce aplicarea unei cantitati prea mici ar face necesara revenirea prea rapida cu o noua udare pe acelasi teren.
O situatie speciala se refera la asa numita udare de rasarire, aplicata la semanatul culturii în cazul în care perioada respectiva a fost total lipsita de ploi si solul este foarte uscat, udare care va fi de 200 - 300 metri cubi la hectar. Alta situatie speciala este cea a udarii de aprovizionare, aplicata toamna dupa o vara estrem de uscata si atunci când se prevede ca si iarna viitoare sa fie lipsita de ploi si zapezi, udare care va fi cu 300 - 400 metri cubi la hectar mai mari decat cele de mai sus.
Aplicarea udarilor în cursul perioadei de crestere a culturilor agricole se face în baza asa numitului regim de irigatie, care stabileste câte udari se aplica într-un an, ce cantitate de apa se aplica pe întregul an, si când se aplica aceste udari. În principiu, o udare se aplica atunci când umiditatea solului a scazut pe adâncimea pe care cresc radacinile culturii respective sub o anumita limita, asa numitul plafon minim al umiditatii. Fermierul poate sa aprecieze când s-a atins aceasta umiditate scazuta sapând o mica groapa, pâna la adâncimea de circa 60 cm, sau mai simplu procurându-si o sonda (un tub care se introduce în sol de unde scoate o mica cantitate de pamânt), si sfarâmând între degete acest pamânt. Daca pamântul se gaseste pe întreaga adâncime la o umiditate la care umezeste hârtia si degetele între care este presat, iar prin uscare se deschide la culoare, este momentul de a aplica o udare. O oarecare aproximare a atingerii acestui plafon minim al umiditatii se poate face cunoscând ca, în lipsa ploii si în ani cu temperaturi normale, o cultura consuma zilnic 10 - 20 metri cubi de apa la hectar în primele saptamâni dupa rasarire, ajungând la 50 - 60 metri cubi la hectar în perioada de crestere activa, aceasta cantitate scazând din nou spre sfârsitul perioadei de crestere. Aceasta înseamnca ca, în perioada de crestere activa, intervalul dintre udari va fi pe solurile cu norma de udare de 800 metri cubi la hectar de 12 - 14 zile, pe solurile cu norma de udare de 600 metri cubi la hectar de 8 - 10 zile, iar pe nisipuri de 5 - 6 zile. În ani cu ploi normale aceasta înseamna cu se vor aplica de regula 1 - 2 udari la grâu si alte cereale paioase, 3 - 4 udari la porumb, floarea soarelui sau soia, etc. Desigur, daca ploua în acest interval, durata în care cultura va consuma apa din sol pentru a se atinge plafonul minim al umiditatii va creste cu atâtea zile câte corespund cantitatii de ploaie cazuta. În ani foarte ploiosi este chiar posibil, în conditiile climatice alr României, sa nu fie necesara nici o udare. Dimpotriva, în ani foarte secetosi se poate ajunge la un necesar de 2 - 3 udari la cerealele paioase si de 5 - 6 udari la porumb si alte culturi. Un numar mai mare de udari va fi necesar pentru culturile furajere, lucerna, trifoi, etc. În conditii de irigatie este de asemenea posibil a folosi culturi duble, în genere culturi furajere, semanate dupa recoltarea cerealelor paioase sau altor culturi timpurii, în care caz va trrebui aplicata o udare dupa recoltarea culturii premergatoare si 1 - 2 udari dupa rasarirea culturii duble, pâna la recoltarea acesteia.
O situatie deosebita este cea a terenurilor cu apa freatica la adâncime mai mica de 2- 3 m (pe solurile nisipoase mai mica de 1,5 - 2 m). Aici normele de udare vor fi cu o treime mai mici decat cele de mai sus, numarul de udari de asemenea mai mic, iar intervalul de timp dintre doua udari va fi cu o treime mai mare decât pe solurile cu adâncime normala a apei freatice.
Irigatia, îndeosebi daca se aplica cantitati prea mari de apa (norme de udare sau numar de udari prea mari) si daca canalele de irigatie nu sunt bine construite si pierd apa, poate duce la ridicarea apei freatice, fenomen extrem de daunator acolo unde se ajunge la o adâncime a acesteia mai mica de 1 - 2 m (pe solurile nisipoase mai mica de 0,5 - 1,5 m) deoarece astfel apar conditii nepotrivite de umiditate si, adesea, se pot acumula în sol unele substante foarte daunatoare, si anume saruri solubile (procese de saraturare). Pentru evitarea unor astfel de fenomene de degradare a solului trebuie în primul rând respectate regulile de mai sus privind regimul de irigatie si asigurata buna calitate a canalelor. Daca apa freatica este înca înainte de aplicarea irigatiei la adâncimile aratate, odata cu sistemul de irigatie trebuie construit si un sistem de desecare si eventual de drenaj (vezi mai jos). Pe terenurile cu apa freatica la adâncime apropiata de cea daunatoare, mentionata mai sus, trebuie facute periodic masuratori ale acestei adâncimi în puturi special construite si trebuie cerut Oficiilor Judetene de Studii Pedologice si Agrochimice sa efectueze periodic, odata la câiva ani, analize de sol pentru a vedea cum se modifica continutul de saruri solubile. Daca adâncimea apei freatice scade sub cea aratata, si/sau continutul de saruri creste peste limita acceptabila (100 - 150 mg la 100 g sol) vor trebui construite sisteme de desecare si drenaj si dupa aceasta, în cazul unei saraturari accentuate, efectuate 2 - 3 asa numite udari de spalare, aplicate în afara perioadei de cultura, cu norme de udare pâna la duble fata de cele folosite la udarile obisnuite.

2.4.4 Ce productii se pot obtine în urma aplicarii irigatiei?
Reteaua de câmpuri experimentale a Institutului de Cercetari pentru Irigatie si Drenaj (ICITID) ofera date clare privind sporurile de productie la principalele culturi agricole ce se pot obtine prin aplicarea corecta a irigatiei. Desigur, în conditii de productie aceste sporuri vor fi mai reduse, poate la jumatate, decât cele din câmpurile experimentale. Putem aproxima astfel ca în medie pe mai multi ani, medie care include deci atât ani normali cât si ani ploiosi si secetosi, se pot obtine în Baragan si Dobrogea sporuri de 1000 - 1500 kg/ha grâu, 2500 - 3000 kg/ha porumb, etc., iar în zonele mai putin sensibile la seceta (Pitesti, Oradea, Suceava) sporuri de 500 - 1000 kg/ha grâu si 1000 - 1500 kg/ha porumb. În anii ploiosi nu se vor obtine nici un fel de sporuri prin irigatie, în timp ce în ani foarte secetosi sporurile de mai sus pot fi de 2 - 3 ori mai mari decât cele de mai sus.
O situatie aparte este, asa cum am aratat, cea a solurilor nisipoase, pe care fara irigatie practic nu se pot obtine productii agricole. Prin aplicarea udarilor se pot obtine aici productii apropiate, totusi ceva mai mici, decât cele de pe solurile normale.
O alta situatie deosebita este cea a unor culturi care cer multa apa, mult mai multa decât cea care vine din ploaie în climatul României, astfel încât ele nu pot fi de regula cultivate fara irigatie. Este în special cazul culturilor de legume, pentru care se aplica adesea irigatie prin brazde, cu udari mai numeroase, mai frecvente, decât la culturile de câmp, cu norme de udare mai mici, cu plafon minim de umiditate a solului mai ridicat.
Trebuie atras atentia ca obtinerea acestor sporuri de productie este posibila numai daca se respecta cele de mai sus privind metoda de udare, intensitatea aspersiunii si mai ales norma de udare si regimul de irigatie corespunzatoare conditiilor de sol locale si mersului vremii din fiecare an în parte, precum si întreaga tehnologie de cultura potrivita pentru solul si pentru cultura respectiva.

2.5 Agricultura în regiunile cu baltiri de apa
Exista doua surse diferite ale apei în exces care poate sa se acumuleze în adâncimea sau la suprafata solului, îngreunând sau facând imposibila lucrarea solului, executarea altor lucrari agricole, si cresterea plantelor de cultura. Acestea sunt excesul de umiditate freatica, din adâncimea solului, si excesul de apa de suprafata, de baltire, care de obicei este temporar.

2.5.1 Cum se poate face agricultura pe terenurile cu exces de umiditate de adâncime?
Terenurile pe care apa freatica este la adâncime mai mica de circa 0,5 m nu sunt pretabile pentru culturi agricole, ci cel mult pentru a fi folosite la pajisti naturale. Ele pot fi luate în cultura prin amenajarea cu lucrari de desecare, adica prin construirea de canale de scurgere a apei, si în unele cazuri si de drenaj, de drenuri îngropate la adâncime de circa 1 m, adica de tuburi de ceramica sau material plastic, asezate pe directie oblica fata de canalele de desecare, astfel încât sa duca apa în exces catre aceste canale. Astfel de sisteme de desecare si/sau drenaj vor coborâ nivelul apei freatice la o adâncime care sa permita cultivarea terenului. Executarea unor astfel de sisteme se realizeaza de regula de stat, cu fonduri bugetare. În România exista suprafete mari desecate în urma cu aproape 200 de ani în Banat si Crisana, precum si în Lunca Dunarii unde ele s-au executat odata sau imediat dupa lucrarile de îndiguire în urma cu 30 - 40 de ani.
Fermierii care lucreaza terenuri astfel amenajate au obligatia de a participa la mentinerea în buna stare de functionare a canalelor de desecare, evitând înnamolirea lor cu pamânt scurs de pe teren sau cu orice fel de resturi de cultura. De asemenea, acolo unde exidta drenuri îngropate, fermierul trebuie sa evite lucrari ale solului de mare adâncime, care ar putea degrada drenurile. Lucrarile de aratura vor trebui executate pe o directie care sa usureze scurgere apei spre canale si, în cazul prezentei drenurilor, de-a curmezisul acestora.

2.5.2 Cum se poate face agricultura pe terenurile cu exces de umiditate de suprafata?
Excesul temporar de umiditate de suprafata este prezent pe terenurile unde exista în acelasi timp climat umed, teren plan sau depresionar si sol greu, compact, cu permeabilitate scazuta. În aceste conditii, în anii sau în perioadele cu ploi abundente, o parte din apa de ploaie nu se poate nici scurge la suprafata terenului, nici duce în adâncimea solului. Ea ramâne în stratul de deasupra sau chiar la suprafata solului. Terenuri cu exces temporar de umiditate de suprafata exista în România pe suprafete mari în nord-vestul Munteniei (zona Pitesti -Slatina) si nordul Olteniei (zona Craiova - Tg. Jiu), pe suprafete restrânse în crovurile din vestul Baraganului si în Câmpia Teleormanului, în sudul Transilvaniei (zona Fagaras), în mare parte a Banatului si Crisanei, în nord-vestul tarii (zona Satu Mare - Baia Mare). În cele mai multe cazuri el se manifesta efectiv numai în unii ani si în unele perioade ale anului.
Excesul temporar de umiditate de suprafata poate fi îndepartat prin reteaua de mici adâncituri, mici vai uscate în cea mai mare parte a anului prin care apa se scurge în perioadele umede. Uneori aceste vai nu sunt suficient de dese, si de aceea se cer amenajate canale de desecare care sa preia acest exces. În ambele cazuri, în prezenta sau în absenta canalelor de desecare, este necesar un sistem special de lucrari, asa numitele lucrari agropedoameliorative, precum si de efectuare a lucrarilor solului.
O problema deosebit de importanta este asezarea parcelelor de teren pe o directie de-a curmezisul vailor de scurgere sau canalelor de desecare, asezare care sa dea posibilitatea scurgerii apei catre aceste vai sau canale. O astfel de asezare a parcelelor a existat înainte de colectivizarea agriculturii, mai ales în zonele Fagaras si Satu Mare, dar ea a fost modificata în agricultura colectivitsta pentru a se crea parcele mari, de forma regulata, potrivite pentru executarea lucrarilor cu tractorul, dar nepotrivita pe solurile cu esces de umiditate de suprafata. Din pacate, dupa restituirea terenurilor catre proprietarii de drept, nu s-a avut în vedere aceasta problema, astfel încât asezarea terenurilor este în continuare, adesea, nu cea mai potrivita. În astfel de cazuri este necesar a se trece la o reorganizare a teritoriului, o sistematizare a parcelelor, ceea ce face necesara elaborarea unui proiect de specialitate si obtinerea acordului proprietarilor de teren.
O prima masura ce se cere aplicata cu caracter general este executarea unei nivelari de exploatare, menita sa elimine micile denivelari existente pe teren, care pot împiedica scurgerea apei spre cursurile de apa naturale, permanente sau temporare, sau spre canalele de desecare. Nivelarea de exploatare, ca lucrare agropedoameliorativa ce se executa direct de producatorul agricol, este limitata la situatii în care grosimea stratului de sol ce trebuie miscat nu depaseste 15 - 20 cm, în celelalte cazuri fiind necesara executarea unei nivelari capitale care are caracterul unei investitii de îmbunatatiri funciare si trebuie executata de institutii de specialitate. Nivelarea de exploatare se executa cu utilaj special care se poate închiria de la posesorii lor. Se executa de obicei 4 treceri succesive, doua  de-a curmezisul parcelei si urmatoarele doua pe latul si pe lungul acesteia. Lucrarea se executa înainte de pregatirea terenului pentru semanat, fie toamna, fie primavara, dupa cultura ce urmeaza a fi folosita în acel an. Solul trebuie sa fie bine uscat la suprafata. Nivelarea de exploatare se repeta anual sau la 2 ani odata. Dupa primul an de nivelare este necesar sa se aplice doze de îngrasaminte chimice diferite în diferitele parti ale parcelei nivelate care sa corecteze deosebirile aparute între portiunile de teren decopertate si cele acoperite. Pentru a cunoaste ce îngrasaminte trebuie aplicate este necesar a face analize de sol la Oficiul Judetean de Studii Pedologice si Agrochimice.
 De asemenea cu caracter general trebuie avuta în vedere executarea araturilor si celorlalte lucrari ale solului pe directia scurgerii apelor, adica de-a lungul pantei terenului respectiv, oricât de mica ar fi aceasta. Pe aceeasi directie urmeaza a se efectua si semanatul diferitelor culturi. In acest scop este necesar ca parcelarea terenului sa tina seama de relieful respectiv, parcelele fiind orientate cu lungimea lor perpendicular pe cursurile de apa sau canalele de desecare care urmeaza a primi apa de scurgere.
O situatie aparte este cea a terenurilor cu forme de relief adâncite, crovuri, microdepresiuni sau fire de vale, fara scurgere naturala, mai adânci decât cele care ar putea fi nivelate în cadrul lucrarilor de nivelare de exploatare. In astfel de cazuri se executa santuri si rigole nesistematice de scurgere. Acestea se amplaseaza pe directia necesara pentru ca apa sa se poata scurge spre vaile de râuri sau canalele de desecare învecinate. Lungimea lor  nu trebuie sa depaseasca de regula 200 cm, exceptie fiind cele care urmaresc mici fire de vale naturale. Adâncimea rigolelor de scurgere nu trebuie sa depaseasca 20 - 30 cm, ele putând astfel sa fie traversate cu utilajele agricole si necesitând de aceea a fi refacute anual. Adâncimea santurilor de scurgere poate fi ceva mai mare, pâna la 40 - 50 cm, în acest caz având caracter de mai lunga durata, anual fiind necesara doar corectarea lor.
In conditii de exces de umiditate mai puternic, la cele de mai sus se adauga amenajarea de santuri si rigole sistematice de scurgere. Acestea sunt paralele, amplasate la distante de regula de 15 - 20 m, astfel orientate încât sa asigure scurgerea apei spre cursurile de apa sau canalele de desecare respective. Adâncimea rigolelor de scurgere nu va depasi 15 - 20 cm, ele putând fi traversate de utilajele agricole, iar lungimea lor poate fi de 300 - 500 m. Ele se astupa la urmatoarea aratura si se refac anual, de preferat toamna pe sol uscat, la nevoie fiind partial refacute primavara. În situatiile în care exista retea de canale de desecare, rigolele de scurgere se descarca într-un mic sant de colectare, amplasat paralel cu canalul de desecare, la distanta de 15 - 20 m de acesta, racordat la canalul de desecare prin mici vaduri sau prin conducte îngropate.
In conditii de intensitate si mai mare a excesului temporar de umiditate de suprafata, si în absenta unor amenajari de drenaj închis cu tuburi, se practica sistemul de modelare în benzi cu coame, sistem traditional în multe parti ale globului ca si, în perioada dinainte de colectivizare, în unele zone din România. Aceste benzi constau din coame ridicate, paralele între ele, separate prin rigole de scurgere. Latimea coamelor este de 18 - 36 m (latime ce trebuie aleasa tinând seama de combinele folosite în ferma respectiva, în asa fel încât sa faca posibila trecerea de 4 - 8 ori a combinelor), lungimea lor de pâna la 500 cm, si înaltimea în partea centrala cu 15 - 25 cm fata de nivelul rigolelor de scurgere. Coamele se amplaseaza perpendicular de-a curmezisul cursurilor de apa sau canalelor de desecare existente pentru a asigura scurgerea excesului de apa, direct în acestea sau prin intermediul unor rigole de colectare (vezi mai sus). Benzile cu coame se realizeaza prin 4 - 5 araturi obisnuite, efectuate timp de 2 - 3 ani pe aceeasi directie, la cormana, fiecare aratura începând din partea centrala a viitoarei coame. Odata realizate, benzile cu coame au caracter practic permanent, araturile curente efectuându-se în anii urmatori la cormana, iar odata la 2 - 3 ani în laturi pentru a evita înaltarea prea accentuata a coamei. Anual se curata rigolele de scurgere si cele de colectare. Imediat dupa realizarea benzilor cu coame sunt necesare analize de sol si aplicarea pe baza lor, timp de 2 - 3 ani, a unor doze de îngrasaminte chimice mai mari decât cele obisnuite.

2.6 Minimalizarea pierderilor de apa
Apa, aerul si solul sunt resursele de mediu cele mai vulnerabile.
Unitatea naturala de formare a resurselor de apa este bazinul hidrografic, definit ca teritoriul de pe care un râu îsi colecteaza apele. În masura în care conceptul de bazin este aplicat unei game largi de scari spatiale (de la bazine elementare pâna la bazinele marilor fluvii) si de asemenea, mai multor tipuri de medii (bazine urbane sau rurale, agricole sau silvice, bazinele lacurilor, a pânzei freatice, de carst etc.), el va fi definit ca integrator.
În prezenta vegetatiei, o parte din precipitatie este retinuta prin interceptie de stratul vegetal iar restul ajunge pe sol, strabatând foliajul sau prin curgerea pe trunchiul arborilor
Deci pentru a minimaliza pierderile de apa este necesar ca terenul sa fie acoperit permanent cu vegetatie.
În practica fermelor este necesar sa fie respectate urmatoarele reguli:
•    Lucrarea solului sa se execute la momentul optim de umiditate.
•    Dupa recoltarea culturilor de vara la un interval minim de 5 zile, sa se efectueze dezmiristirea terenului printr-o lucrare cu grapa cu discuri daca solul este foarte uscat si prin aratura la o adâncime de 15 -20 cm daca solul are umiditate optima.
•    Obligativitatea efectuari araturilor de toamna pe întreaga suprafata cu exceptia terenurilor cu textura grosiera (nisipos, nisip-Iutos, lut-nisipos).
•    Înca din toamna, sa se execute imediat dupa aratura o lucrare de discuire+nivelare a araturii.
•    Pentru înfiintarea culturilor de primavara, se vor folosii unelte agricole care sa patrunda cat mai putin în sol, astfel ca afânarea sa se execute cât mai la suprafata solului.
•    Culturile sa fie mentinute cât mai curate de buriueni.
•    Prasitoarele sa fie întretinute si mecanic pentru distrugerea crustei si astfel, evitarea pierderii apel din sol prin evapotranspiratie,

2.7 Metode agrotehnice de conservare a apei
Consevarea apei în sol este în relatie directa cu totalitatea fenomenelor de patrundere, circulatie, retinere si pierderea a acesteia.
Prin metode agrotehnice pot fi influentate în mod direct sau indirect, una sau mai multe din componentele regimului hidric, astfel încât sa-I aducem cât mai aproape de cerintele plantelor pentru apa si starea optima de lucrare a solului
În CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE ÎN FERMA, se întâlnesc situatii foarte diverse, dar în mare, ele se pot grupa în doua categorii distincte :
•    apa este insuficenta si se impun metode agrotehnice de înmagazinare, pastrare si folosire economica. Acesta situatie este specifica zonelor de stepa-silvostepa, dar si zonelor colinare pe versantii cu expozitie sudica, sud-estica, sud-vestica, cu pante între 8-30%. Insuficienta apei poate sa fie si în zonele climatice III si IV (zone racoroase si umede), în cazul nerespectarii bunelor practrici agricole
•    apa este în exces si se impune evacuarea acesteia. Uneori, în practica agricola, sunt necesare ambele categorii de metode.
Pentru conservarea cât mai buna a apei din sol, se impune folosirea practicilor agrotehnice diferentiat, pe întreg parcursul anuluI agricol, În cadrul unei rotatii de culturi adecvate zonei si în corelatie cu input-urile tehnologice preconizate (irigare, fertilizare, combaterea buruienilor, desimea culturii etc.). Printre metodele agrotehnice de conservare a apel în sol, mentionam:
1.    Practicarea asolamentului în fiecare ferma si stabilirea unei structuri de culturi care sa includa cel putin trei grupe de plante: cereale paioase 33%, prasitoare - plante tehnice 33%, leguminoase 33%.
2.    Executarea lucrarilor solului în intervalul optim de lucru, când solul este reavan, se revarsa în urma pluguluI, aratura este fara bulgari sau curele. În acesta stare, solurile în functie de textura pot avea 7-20% apa raportata la greutate, cu optim la lucru la 16-20%. Respectarea bunei practici de lucrare a solului în intervalul optim de lucru conduce la refacerea drenajulul intern al soluluI, realizarea vitezei optime de infiltrare a apei de 2 mm/ora, optimizarea tasarii (DA=1,3g/cm3), cresterea capacitatii de înmagazinare a apei, reducerea consumului neproductiv de apa.
3.    Practicarea dezmiristirii imediat dupa recoltarea cerealelor paioase, rapita, leguminoase, la adâncimi de 8-10cm, întrerupe capilaritatea, reduce evaporarea apei din sol, este favorizata infiltrarea apei din ploi si condensarea vaporilor de apa care vin din profunzime. Cantitatea de apa adsorbita de sol creste de 2-3 ori, scade evaporatia cu cca. 8-10% si resturile vegetale se comporta asemanator straturilor de mulci.
4.    Evitarea mobilizarii solului la adâncimi mai mari decât cele necesare, atât la lucrarea de baza cât si la pregatitrea patului germinativ. Astfel, nu se justifica adâncimi de arat de peste 30cm si de 10 cm la pregatirea patului germinativ.
5.    Practicarea araturilor de vara si a araturilor adânci de toamna care asigura acumularea apei pe adâncimea profiluluI de sol, constituindu-se astfel rezerva pentru periodele secetoase din timpul verii. La aratura de vara, plugul lucreaza în agregat cu grapa stelata.
6.    Pe terenurile în panta se evita lucrarea din deal în vale, pentru a nu favoriza surgerea apei si erodarea solului. În zonele colinare, pe terenurile cu panta peste 30%, este eficienta executarea lucrarilor pe directia generala a curbelor de nivel. Executarea araturilor pe aceasta directie a contribuit la reducerea pierderilor de apa cu pâna la 75%. Pe pante mai mari de 18-20%, datorita pericolului rasturnarii tractoarelor pe pneuri, araturile se pot executa cu tractoare pe senile si pluguri reversibile cu rasturnarea brazdei spre amonte.
7.    Stratul de sol afânat rezultat în urma araturii, favorizeaza înmagazinarea unui volum mare de apa, daca este curat de buruieni si nu s-a format crusta.
8.    Pregatirea patului germinativ în perioada semanatului, numai pe adâncimea de semanat, folosirea pieselor active rotative si nu de rasturnare a solului. Prelucrarea solului folosind combinatorul si grapa rotativa este mult mai eficienta decât folosirea grapei cu discuri, care rastoarna întegul volum de sol prelucrat, expunându-I conditiilor de mediu si pierderii apei.
9.    Completarea necesarului de apa a plantelor prin irigare. Chiar în zonele colinare, irigarea asigura 13-15% din regimul optim de apa a solului, ceea ce face oportuna extinderea irigatiilor si în aceste zone.
10.    Mulcirea soluluI cu diferite materiale împiedica evaporarea apei si în plus. în functie de culoarea mulciului, influenteaza regimul termic al solului.
11.    Extinderea perdelelor forestiere de protectie favorizeaza ameliorarea climatului, reduc viteza vânturilor si ca urmare, se reduc procesele de evaporare a apei din sol.
12.    În cazul solurilor grele, care au în profil orizont Bt (cu continut ridicat de argila), se recomanda permeabilizarea acestuia prin lucrarea de afânare adânca (40-80 cm), astfel îmbunatatindu-se regimul aerohidric al solului. Afânarea adânca se executa la intervale de 4-6 ani, având efect numai daca stratul impermeabil este strapuns complet si are posibilitati de scurgere.
13.    Afânarea adanca trebuie realizata în complex cu alte lucrari, care îmbunatatesc drenajul soluluI. Astfel, ea este mai eficienta în cadrul unei rotatii de culturi care sa cuprinda plante prasitoare si leguminoase si este însotita de aplicarea a 60-80 t/ha gunoi de grajd.


2.7 Maximizarea eficientei de utilizare a apei
Pentru extinderea irigatilor în zona colinara din Transilvania, pe forme de relief variate ca lunci, terase, platouri, se impun masuri ca:
•    Folosirea tehnicii de irigat prin aspersiune care permite controlul mai riguros al apei (pentru evitarea proceselor de eroziune si alunecari).
•    Automatizarea exploatarii amenajarilor si gasirea unor solutii de irigatii si alimentari cu apa ce folosesc aceasi sursa de apa si retea de aductiune si distributie.
•    Retelele de distributie ce alimenteaza fermele trebuie sa functioneze la "cerere" si cu distributie în tot cursul anului, deci trebuie sa se gaseasca sub presiune, având si volumul de apa asigurat.
•    Pentru asigurarea debitului cerut de retea, cu mentinerea unei presiuni acceptabile în toate sectiunile retelei si la mai multe planuri de altitudine, trebuie adoptata tehnica rezervoarelor de echilibru si bornele de irigatie.
•    Utilizarea de echipamente pentru distributia automata a apei la parcele.
•    Irigatia localizata prin picurare si rame perforate.


2.8 Gestiunea optima a apei in regim irigat
Cele mai importante eforturi de gestiune a cerintei de apa, este stiut ca se depun în situatii de criza, cum ar fi in perioadele de seceta, atunci când consumatorii pot simti lipsa efectiva a gestiunii resurselor de apa.
Câteva din principalele instrumente disponibile ale managementului informatiei, care include baze de date, modele computerizate cunoscute si strategii generale, sunt:
1.    Cunoasterea volumelor resurselor de apa disponibile - în special a resursei apelor subterane si nivelul de folosire a acestora.
2.    Constituirea bazei de date pentru sustinerea politicilor MCA.
3.    Intelegerea efectelor demografice, rata exodului rural si capacitatea de a plati pentru consumurile din ce în ce mai mari de apa.
4.    Estimarea folosintei de apa sectoriale prezenta si viitoare, si apoi folosirea estimarilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficienta prognozata.
5.    Evaluarea calitatii apei folosite la irigatii (ex. salinitatea) în diferite anotimpuri si efectele acesteia asupra solului si a productivitatii acestuia.
6.    Întocmirea bazei de date privind cantitatile de apa actuale folosite de agricultori din râuri pentru lucrarile proprii de stocare.
7.    Elaborarea de documentatii ale studiilor de caz pentru cerinta de apa.
8.    Prognoza cerintei de apa.
9.    Sisteme informationale referitoare la schemele de apa si canalizare.
10.    În vederea optimizarii consumului de apa, trebuiesc urmariti principalii parametrii: eficacitatea si omogenitatea udarii, uniformitatea repartitiei umiditatii în sol, raportul dintre productivitate si costuri.
11.    Eforturile si caile prin care se ridica eficacitatea sistemelor de irigatii de suprafata automecanizate, le fac comparabile sau chiar superioare altor sisteme de irigatii. Se va acorda atentie deosebita la înaintarea si reculul apei în brazde, infiltratia, geometria elementelor de udare (forme, lungimi, pante).
12.    Cu privire la aspersiune, desi prezinta eficacitate mai ridicata, recomandam folosirea rationala întrucât sunt necesare multe interventii, mai ales la ameliorarea echipamentelor. Uniformitatea pulverizarii apei, conceptia de constructie a aspersoarelor, automatizarea aspersiunii prin telecomanda, reducerea consumului de energie, sunt cai de crestere a eficientei folosirii apei.
13.    Eficacitatea relativa a diferitelor metode de irigatie - traditionale sau noi, trebuie sa se raporteze si la caracteristicile solului, climei, hidrologiei, care pot modifica radical termenii de comparatie a unei metode fata de alta.
14.    Evolutia crizei energetice impune gasirea de sisteme noi si echipamente de irigat care sa functioneze cu mica si foarte mica presiune (ex. irigare prin picurare).
15.    Pe terenuri cu soluri nisipoase, nu se recomanda folosirea metodei de irigat prin brazde (datorita coeziunii slabe a solului), ci doar prin aspersiune sau picurare.
16.    Momentul declansarii irigatiei, corelat cu aspectele climatice si cerintele fiziologice ale plantelor, trebuie facut la anumite valori ale lUA (intervalul umiditatii active), acesta fiind situat între valoarea coeficientului de ofilire si capacitatea de câmp. Intervalul umiditatii active este mai mare la solurile argiloase decât la cele nisipoase.
17.    La calcularea normelor de irigat, se are în vedere si nivelul de adâncime a pânzei freatice, precum si gradul de mineralizare a acesteia, pentru evitarea salinizarii secundare.



Category: Stiri Asociatie

Dear visitor, you are browsing our website as Guest.
We strongly recommend you to register and login to view hidden contents.