0     Protecţia plantelor este ştiinţa care se ocupă cu studiul agentilor de daunare (fitopatogeni - inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni, rozatoare etc) în scopul stabilirii de măsuri eficiente de combatere a pagubelor / pierderilor economice produse de aceştia. Se consideră ca circa o treime din recolta potentiala este distrusa ("dijmuita”) de organismele daunatoare, deci protectia plantelor, ca disciplina biologica aplicata, contribuie la cresterea productiilor culturilor agricole şi la îmbunatatirea calitatii recoltei.
    Din motivele prezentate mai sus combaterea dăunatorilor este imperios necesară pentru cultura plantelor, proceduri de protectie a plantelor (şi inclusiv a recoltei stocate) împotriva organismelor daunatoare fiind o componenta majora a tuturor ghidurilor de buna practica agricola.
    Combaterea daunatorilor culturilor agricole se realizeaza prin mai multe metode: chimice (cu utilizarea de pesticide), biologice (prin utilizare de organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentiei plantelor la organismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor) si fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semintelor, chirurgie vegetala, descuscutarea semintei etc.)
    In cele ce urmeaza termenii folositi sunt definiti dupa cum urmeaza.
Produse de protecţia plantelor. Sunt produsele folosite pentru combaterea agentilor de daunare. Se clasifică ca produse chimice (pesticide) şi produse biologice (biopreparate).
    Pesticidele sunt mijloace chimice de protectia plantelor, obtinute prin formularea si conditionarea unui (unor) ingredint(e) biologic active. Cu foarte putine exceptii (ca de ex. regulatorii de crestere vegetala, folositi pentru controlul cresterii plantelor, sau produsele care actioneaza prin activarea rezistentei manisfestate sistemic în plante, si care sunt un fel de "vaccinuri” pentru plante) ingredientele active biologic ale pesticidelor sunt ingrediente toxice. Acestea toxicitate de fapt impune existenta unui cod al unei bune practici de (distributie si) utilizare a pesticidelor, cod care este elaborat inclusiv la nivel international (de catre FAO). In categoria pesticidelor sunt incluse si urmatoarele categorii de substante: regulatorii de crestere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substantele de curatire ale legumelor si fructelor, substantele aplicate pentru a preveni caderea fructelor, ca si substantele aplicate înainte sau dupa recoltare pentru  combaterea daunatorilor care actioneaza în timpul depozitarii si transportarii recoltei.
    Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultură sau pe baza unor compusi naturali (extracte din plante, denumite sugestiv în lb. engleza "botanicals”). Datorita caracterului lor biologic biopreparatele au o actiune complexa asupra plantelor de cultura, termenul cel mai corect nefiind cel de biopreparate folosite în protectia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceastã  actiune complexã, este cel al biopreparatelor pe bazã de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca biofungicide, o serie de biopreparate s-au dovedit a fi si stimulatoare ale cresterii vegetale (se citeazã aici lucrarea Baker, R., 1988, "Trichoderma spp. as plant-growth stimulants.” CRC Crit Rev. Biotechnol., 7, 97-106), iar aceasta stimulare a cresterii plantelor s-a dovedit a fi datorata interventei biofungicidului în nutritia plantelor.
    Formularea este forma sub care un pesticid este comercializat si reprezinta o combinatie de diversi compusi (solventi, surfactanti, cosurfactatni, muianti, adezivi, agenti de suspensie, amelioratori de pentrare cuticulara etc.) al carei scop final este de a face produsul utilizabil în mod eficace. Compusii folositi la conditionarea pesticidelor sunt si ei poluanti chimic importanti (solventii organic, surfactantii care sunt similari detergentilor în privinta poluarii apelor etc.), deci reprezinta un motiv secundar pentru elaborarea unui cod al unei bune practici de (distributie si) utilizare a pesticidelor.
    Conditionarea. Continutul, eventualul ambalaj hidrosolubil, cu ambalajul protector folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final de catre circuitele de dsitributie en-gros si de detail.
    Tehnologie de aplicare. Procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul tinta sau aduse acolo unde organsimul tinta va intra în contact cu pesticidul. Aplicarea pesticidelor se face prin tratamente, care sunt fie tratamente în vegetatie (stropiri cu diferite volume de lichid si cu mijloace terestre sau aeriene) fie tratamente la samânţă (samânta în sens generic, adica orice organ al plantei utilizat pentru înfiintarea unei culturi, deci inclusiv tuberculii de cartofi) fie tratemente ale solului (aplciare pre-mergenta de erbicide, de exemplu).
    Bunele practici agricole în materie de utilizare a pesticidelor (BPA). Modalitati de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piata) care sunt oficial reomandate sau autorizate de autoritatile nationale competente în scopul unei combateri eficeinte si sigure pentru om si mediu a agentilor de daunare. Aceste bune practici trebuie sa includa mai multe nivele de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie sa depaseasca dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie sa fie aplicate în asa fel încât sa lase un reziduu cât mai mic cu putinta.
    Limita maxima de reziduuri. Concentratia maxima de reziduuri de pesticide care sunt legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, un produs agricol sau un produs destinat folosirii în furajarea animalelor.
Pericol. Sursă potentială de daune pentru om sau mediu înconjurator.
Risc. Combinaţie a probabilitatii de incidentă a unei daune şi gravitatea acestei daune.
Utilizator. Orice persoana expusa produsului, inclusiv utilizatori profesionişti sau neprofesionişti (amatori) şi alte persoane, in general, expuse în alt context decat cel al strict al utilizării produselor  sau metodelor de protectia plantelor (de exemplu în cazul trnasportului sau al manipulării în vederea depozitării).
Utilizare prevazuta. Utilizarea unui produs de protectia plantelor sau a unei metode de protectia plantelor în conformitate cu prevederile legale si cu informaţiile oferite de furnizor/
Utilizare incorectă in limite acceptabile, predictibilă. Utilizarea unui produs de protectia plantelor sau a unei metode de protectia plantelor in alt mod decat cel reglementat legal si indicat de furnizor, dar care poate rezulta dintr-un comportament uman uşor de prevazut.
Protectia plantelor este una din activitatile agricole care prezinta un risc important pentru mentinere terenului în bune conditii pentru agricultura si mediu. Riscul major deriva în primul rând din utilizarea pesticidelor. Din acest motiv legislatia europeana in domeniul agriculturii are, printre alte scopuri, si pe acela de limitare a folosirii produselor chimice de protectia plantelor (pesticide) si de încurajare a dezvoltării si utilizãrii de produse şi metode cu actiune predominant ecologica pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile (se citeazã aici documentul programatic  COM (1999) 22 "Directions towards sustainable agriculture”)
    Peste 50% din teritoriul european este folosit pentru agricultură, deci realizarea unei agriculturii durabile este o parte esentiala a procesului de dezvoltare durabila (sustainable development), iar dezvoltarea durabilã constituie obiectivul major al tuturor strategiilor elaborate pe plan mondial, inclusiv în al celor elaborate în România (pe termen mediu, de dezvoltare regionalã, pentru zone defavorizate etc). Desi aparent în consonanta cu denumirea de "durabila” si cu termenul englez "sustainable”  interpretarea jurnalistica de "dezvoltare sustinuta” nu corespunde cu ceea ce se întelege în mod uzual prin dezvoltare durabila. Definita de Comisia Burtland, dezvoltarea durabila, este "dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor” (definitie conform glosarului la Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, lege republicatã în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000).
     O componenta de baza a dezvoltarii durabile este utilizarea durabila a resurselor, respectiv "folosirea resurselor regenerabile într-un mod si o ratã care sã nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinând potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile prezente si viitoare” (conform glosarului mai sus citat).
Metodele de protectia plantelor cele mai larg cunoscute si utilizate si cu un grad ridicat de utilizare a resurselor sunt metodele agrotehnice (si în primul rând rotatia culturilor) care vor fi pe larg prezentate în continuare.

7.1 Rotatia culturilor

Rotatia culturilor este o practica agricola cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a aparut ca o necesitate in dezvoltarea agriculturii. Importanta rotatiei culturilor pentru conservarea terenurilor consta in contributia esentiala la mentinerea  si sporirea fertilitatii solurilor de pe terenurile utilizate în agricultura (sau altfel spus a capacitatii de productie vegetala a terenurilor) cu ajutorul chiar al plantelor cultivate pe teren.
Prin sol se înţelege stratul superficial afânat al litosferei, care (îndelung şi continuu transformat prin acţiunea formaţiilor vegetale succesive, a agenţilor atmosferici şi a altor factori naturali specifici mediului geografic din care face parte) a acumulat treptat caracteristicile specifice fertilităţii, fiind astfel capabil să întreţină viaţa plantelor superioare.  Stratul organo-mineral de sol este afânat, mărunţit, foarte poros, permiţând: dezvoltarea plantelor datorită: (i) difuziei nerestricţionate gazelor şi schimbul de gaze cu atmosfera; şi (ii) retinerii şi acumulării apei şi a elementelor nutritive în cantităţi însemnate în paralel cu disponibilizarea lor continuă prin procese  microbiene şi de schimb ionic. Prin aceste caracteristici un sol bine format posedă condiţiile care asigură fundamentala lui capacitate potenţială – fertilitatea naturală.
Rolul esenţial în fertilitatea naturală a solurilor este dat de materia (impropriu denumita şi substanţă) organică din sol. Materia organică din sol este formată practic din două componente majore: humusul (care rezultă din material organic, în special vegetal, în curs de descompunere şi este alcătuit mai ales din polifenili de tipul acizi humici, fulvici şi humici, formaţi prin complexarea produşilor de degradare oxidativă ai ligninei cu  aminozaharurile formate prin metabolismul structurilor parietale ale microorganismelor din sol) şi glomalina, o glicoproteină complexă, hidrofobă, înalt rezistentă la biodegradare, cu caracteristici adezive, rizodepusă în sol de plantele active fotosintetic(prin exsudatele radiculare, şi în special prin exsudatele radiculare ale  simbiozelor plantelor cu ciupercile producătoare de micorize / ciuperci AM).
Rotatia permite folosirea ştiinţiifică diferentiată a categoriilor de terenuri dintr-o exploataţie agricola, asigurând mentinerea si sporirea fertilitatii naturale a solurilor (conditie esentiala pentru folosirea în agricultura sau pentru fundamentalul rol al terenurilor într-un ecosistem). Rotatia culturilor are si o importanta componeta economică pentru că favorizează planificarea anticipată a celor mai bune practici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea îngrasamintelor / amelioratorilor de sol, protecţia plantelor împotriva agenţilor de dăunare (inclusiv a buruienilor), recoltarea si depozitarea productiei (inclusiv protectia culturii depozitate). Rotaţia culturilor contribuie substantial la rezolvarea atât a problemelor agrotehnice, cât şi a celor economice şi organizatorice, rezultând în final mărirea producţiei şi a productivităţii muncii la toate plantele cultivate.
Datorita interactiunile benefice dintre masurile agrofitotehnice aplicate şi succesiunea culturilor rotatia culturilor este o conditie esenţială de sporire a producţiei şi menţinere a fertilităţii solului. In perspectivă, rotaţia culturilor constituie una din măsurile agrotehnice de bază care contribuie la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafaţă si produs. Un rol deosebit de important are rotatia culturilor ca masura eficienta de protectie a mediului si de conservare / mentinere a solului. Rotatia culturilor ramane masura agrotehnica de cea mai mare importanta in rationalizarea consumului de combustibili, îngrasaminte, produse de protectia plantelor (pesticide si biopreparate), apa de irigat si alte mijloace / input-uri necesare procesului de productie.
In coninuare vor fi prezentate pe scurt câteva caracteristici (din punct de vedere al conservării terenurilor si al eficientizării protectie plantelor ale urmatoarelor grupe de plante:
Leguminoasele anuale au un rol important în ameliorarea terenurilor fiindcă îmbogatesc solul in azot fixat biologic (datorita simbiozelor fixatore de azot pe care le formează). Leguminoasele anulae elibereaza terenul devreme si deci acesta poate fi pregatit din timp pentru semănaturile de toamna. Sunt cuprinse in aceasta grupa: mazarea, fasolea, soia, lintea, nautul, lupinul, bobul, mazarichea, latirul şi fasolita. Se cultiva dupa cereale paioase si dupa prasitoare. Sunt foarte bune premergatoare pentru cereale paioase de toamna si mai ales pentru grâu. Reduc rezerva de agenti de dăunare si favorizează dezvoltarea în culturile ulterioare a unor plante viguroase, cu un sistem propriu de apărare  împotriva atacului de boli şi dăunători bine dezvoltat.
Prasitoarele  au si ele un rol ameliorator al solurilor prin: (i) arătura adâncă (dacă aceasta se aplică conform bunelor practici agricole, şi mai ales pe curba de nivel în zonele deluroase) care stimuleaza compexarea oxidativă a humusului si (ii) prin nivelul ridicat al rizodepunerii de glomalina prin exsudatele radiculare (prăsitoarele, şi în special proumbul şi sorgul, fiind plante foarte eficiente din puct de vedere fotosintetic). Prasitoarele au un efect benefic si asupra culturilor succesive, mai ales  prin efectul praşilelor (care elimină o mare parte din rezerva biologică de agenti de dăunare, şi în specila buruieni). Acelaşi praşile au si tendinţa de a favoriza dezvoltarea populatiilor de buruieni cu organe subterane puternice (ca de ex. Sorghum halepense = costrei) care sunt apoi foarte dificil de combătut, necesitând erbicide cu translocare sistemică prin floem. Prăşitoarele se pot cultiva după leguminoase perene si indeosebi dupa cereale paioase.
Cerealele paioase au efecte mai complexe asupra materiei organice din sol. Prezintă o rizodepunere semnificativă, favorizând dezvoltarea materiei organice a solului formate de plantele active fotosintetic, dar tind să nu contribuie la refacerea humusului pentru ca resturile vegetale sunt de obicei preluate dsi folosite în zootehnie, industria locala sau cultivarea ciupercilor lignocelulozice. Este recomandabilă folosirea de îngrăşăminte organice / amelioratori de sol la aceste culturi la care toata recolta se preia de pe câmp si are utilizari care o scot din circutul local al materiei organice. Cerealele păioase favorizează apariţia unor buruieni problema (ca de ex. Avena fatua = orz sălbatic) care necesită erbicide  recente pentru combatere (ca de ex. sulfonil-ureice). Cerealele de toamna cer premergătoare timpurii, au nevoie de apa în sol pentru germinaţie si de mult azot pentru creştere şi dezvoltare. Ele elibereaza devreme terenul şi sunt premergătoare bune din acest punct de vedere. Cele mai bune productii se obtin daca au fost semanate dupa leguminoase anuale. Cerealele de primavara se cultiva adesea dupa prasitoare, dar reuşesc si dupa cereale de toamna.
Plantele tehnice se cultiva dupa cereale paioase si plante prasitoare, sunt bune premergatoare pentru culturi de primavara. Unele plante tehnice din familia Brassicae (rapiţa colza, mustarul) reduc populatia de  agenti de dăunare (microorganisme fitopatogene din sol, insecte dăunătoare) datorită glucozinolaţilor produşi în cantitate mare, iar extinderea acestor culturi pentru producerea de biocombustibili (biodiesel) va favoriza noi scheme de rotaţia culturilor în care efectul lor benefic pentru protecţia culturilor succesive va fi pus mai bine în evidenţă. Totuşi aceste plante au şi un efect dăunător asupra materiei organice din sol, aceste plante având o translocare redusă a  carbonului fotosintetizat în exsudate radiculare (inclusiv datorita faptului că nu formează simbioze cu ciupercile producătoare de micorize)
Leguminoasele perene se cultiva de obicei dupa prăsitoare şi cereale păioase. In aceasta grupa se incadreaza lucerna, trifoiul, spaceta si ghizdeiul. Au un rol important în ameliorarea terenurilor fiindcă îmbogatesc solul in azot fixat biologic (datorita simbiozelor fixatore de azot pe care le formează). Când se cultivă în amestec cu graminee perene (borceaguri) au un rol benefic şi asupra materiei organice formata din exsudatele radiculare ale plantelor active fotosintetic. Din punct de vedere al protecţie culturilor succesive au multiple efecte benefice rezultate  din reducerea rezerva biologice de agenţi de dăunare şi din creşterea nivelului populaţiilor de organsime utile protecţiei plantelor (PGPR – Plant Growth Promoting Rhizobacteria = rizobacterii favorizante ale creşterii plantelor; entomopatogeni; antagonişti ai fitopatogenilor, insecte prădătoare si parazitoide).
Rotaţia culturilor influenţează direct protecţia plantelor. Diferitele practici agricole asociate rotaţiei culturilor agricole influentează rezerva de  agenţi de dăunare – de ex. la cereale arătura de toamnă influenţează direct nivelul atacului la ploşniţele, afidele si cărăbuşeii cerealelor sau a fitopatogenilor ce se instalează pe organele verzi.
Influenţa culturilor premergătaore în cadrul rotaţiei şi a amplasarii culturilor in cadrul asolamentelor este de regulă, pozitivă pentru că monocultura favorizează speciile de organisme dăunătoare specializate. Totuşi, uneori în monocultura de lungă durată se constată o reducere a nivelului de atac al acestei specii, reducere datorată dezvoltării entomofagilor, antagoniştilor sau hiperparaziţilor specifici.
Rotatia culturilor este numai una din măsurile agrotehnice. Între diferitele metode de combatere şi cele agrotehnice există numeroase interactiuni, multe încă ecunoscute. Toate acestea vor fi discutate pe larg în capitolul care urmează.

7.2 Protecţia integrată a culturilor

Protecţia integrată  este o asociere de metode si mijloace chimice, fizice, biologice în combinaţie cu metodele agrotehnice (obligatoriu compatibile) aplicate armonios în cadrul ecosistemelor agricole. Lucrările de protecţia plantelor sunt executate în funcţie de PED (pragul economic de dăunare) pentru diminuarea la maximum a numărului de intervenţii fitosanitare şi pentru favorizarea factorilor naturali de combatere care reglează / limitează populaţiile agenţilor de dăunare.
       Având la bază elementele de concepţie ale lui Roberts, alături de noile cunoştinţe acumulate, T. Baicu, în 1988, a stabilit zece principii de bază ale protecţiei integrate / sistemlro de protecţie integrată, care sunt valabile şi astăzi, şi care au un rol improtant în conservarea terenurilor.
1. Unitatea pe care se aplică combaretea integrată o constituie agrosistemul
       Culturile agricole sunt distribuite în toate zonele agropedoclimatice, în funcţie de condiţiile ecologice, determinând areale mărginite de condiţiile de favorabilitate. Suprafeţele ocupate de o singură cultură pot acoperi mii de hectare, depinzând de complexitatea sistemelor agricole, tipurile de relaţii din agrocenoze, unde un rol important îl au factorii ecologici, abiotici şi biotici.
2. Speciile dăunătoare pentru culturile agricole nu trebuie eliminate ci trebuie menţinute la un nivel scăzut.
       Este necesar să se reconsidere într-un mod radical importanţa diferitelor specii dăunătoare şi/sau patogene. Mai precis, trebuie cunoscută importanţa economică a fiecărei specii şi nivelul de pierderi care ar putea fi produs. Datele ecologice şi economice au arătat că majoritatea speciilor recunoscute ca dăunătoare nu trebuie tratate. Într-o cultură agricolă se pot întâlni următoarele categorii de specii:specii dăunătoare principale; specii dăunătoare secundare; specii dăunătoare migratoare; specii indiferente.
3. Factorii naturali trebuie utilizaţi mai intens pentru a regla densităţile populaţiilor de organisme dăunătoare .
       Factorii ecologici abiotici climatici: temperatura, umiditatea, lumina, ploaia; factorii  edafici, factorii chimici şi factorii biotici: relaţiile intraspecifice şi interspecifice pot influenţa considerabil evoluţia populaţiilor de organisme dăunătoare. Fiecare factor abiotic are un prag inferior şi un prag superior de temperatură, umiditate etc. care, odată depăşit, opreşte multiplicarea.
4. Tehnologiile de cultură moderne pot produce efecte neaşteptate.
       Evoluţia agriculturii moderne este stâns legată de schimbările în modul tradiţional de lucru. Rezistenţa soiurilor faţă de bolile principale şi mai ales faţă de dăunători este încă slabă. Sunt şi situaţii când o varietate cunoscută ca rezistentă devine sensibilă după un număr de ani, din cauza apariţiei de noi rase ale patogenilor.
5. SPI trebuie să se bazeze pe îmbinarea armonioasă a metodelor de combatere.
       Complexele de măsuri de combatere sunt utilizate împotriva organismelor dăunătoare principale şi secundare. În acelaşi timp, măsurile aplicate trebuie să protejeze cât mai multe organisme utile. Uneori se consideră că îmbinarea metodelor înseamnă acelaşi lucru cu Protecţia integrată. În realitate, îmbinarea mijloacelor şi metodelor reprezintă numai o parte a combaterii integrate, dar o parte esenţială.
6. SPI trebuie să conţină mijloace specifice de reglare a tratamentelor.
       În primul rând trebuie să fie înlocuite multe tratamente de tip profilactic, făcute  după calendarul de stropiri sau tratamentele de acoperire, cu tratamente de tip curativ. PED este mijlocul cel mai important pentru reglarea tuturor tipurilor de intervenţii fitosanitare şi este o noţiune proprie combaterii integrate care permite aplicarea tratamentului numai când densităţile şi/sau gradul de atac pot/poate produce pierderi justificate din punct de vedere economic, pierderi evaluate la 3-5% din recoltă, în echivalenţă cu costul tratamentului fitosanitar. PED permite să se localizeze tratamentul numai acolo unde limitele de atac sunt depăşite şi variază în funcţie de soi, categorie biologică, stadiul de dezvoltare al plantei, condiţiile pedoclimatice, tehnologice etc. Dacă se iau în considerare toate acestea, în cultură se poate stabili o "situaţie critică” ce impune intervenţia fitosanitară.  
7. SPI trebuie să respecte cerinţele tehnologiilor moderne.
       Un ansamblu de metode şi mijloacere de combatere structurat cu elemente interdependente, ansamblu care se bazează  şi pe factorii naturali de reglare a densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare, nu trebuie să depăşească PED. Din punct de vedere al abordării sistemice, în cadrul combaterii integrate, se poate face următoarea structurare: subsitemul proceselor tehnologice propriu-zise, care este constituit din totalitatea lucrărilor de protecţia plantelor, alături de aparatele, echipamentele, instalaţiile, maşinile de protecţia plantelor, rezistenţa soiurilor, metodele de aplicare a mijloacelor chimice, biologice, fizice etc.; subsistemul de control,  de o mare impotanţă pentru obţinerea produselor agricole de calitate superioară sau diminuarea efectelor de poluare şi care, în esenţă, se bazează pe executarea corectă a lucrărilor; subsitemul de manipulare include procesele tehnice de transport şi de păstrare a produselor fitofarmaceutice, alături de maşinile specifice acestor procese, care pot fi considerate tot maşini de protecţia plantelor. Într-o anumită măsură, în acest sistem, se poate introduce şi obţinerea produselor biologice în unităţile comerciale; suprasitemul de conducere sau organizatoric asigură aplicarea corectă, în timp şi spaţiu, a diferitelor lucrări, în funcţie de secvenţa verigilor tehnologice, în funcţie de PED cât şi în funcţie de ciclurile biologice ale plantei şi speciilor dăunătoare.
8. SPI trebuie să respecte cerinţele toxicologice, energetice, economice şi de protecţie ecologică.
       Din punct de vedere toxicologic, produsele foarte toxice din grupa roşie şi cele toxice din grupa verde (produsele cu toxicitate acută sub 100 mg/kg) trebuie eliminate treptat din sortimentul de pesticide. Produsele cu efecte secundare periculoase (acţiune cancerigenă, embriotoxică), cele foarte persistente sau care lasă reziduuri mari în recoltă trebuie, de asemenea, să fie excluse din SPI.
9. Sistemele de combatere integrată trebuie incluse în tehnologia de cultură.
       În evoluţia lor, modelele tehnologiilor de cultură intensive, superintensive sau cele  agricole de tip industrial (în care se utilizează maşini agricole de mare productivitate, noi metode agrotehnice, soiuri de mare productivitate şi, mai ales, mijloace chimice de combatere, modele care, prin conţinutul lor, se apropiau de producţia de tip industrial) au început să fie abandonate în favoarea modelelor agriculturii durabile, agriculturii ecologice, agriculturii de precizie etc..       
10. Elaborarea SPI trebuie să se bazeze pe o abordare interdisciplinară, sistemică şi pe modelare matematică.
       Abordarea interdisciplinară este dictată de complexitatea agrosistemului , mai ales de marea varietate a agenţilor de dăunare (virusuri fitopatogene, bacterii, ciuperci fitopatogene, nematozi, acarieni, insecte, rozătoare, buruieni etc.), dar şi de complexitatea metodelor şi felul mijloacelor de combatere. Trebuie, deci, utilizate rezultate obţinute în cadrul cercetărilor de biologie, fizică, chimie, ecologie, sistematică, agronomie, fiziologie, fitopatologie, entomologie, herbologie.
       După o parcurgere, chiar sumară, a regulilor de bază pentru elaborarea sistemelor de protecţie integrată putem observa că elementele de fond sunt criteriile economice şi criteriile ecologice. (criteriile ecologice fiind în final criterii economice, pentru că în prezent este evident că riscul de mediu este un criteriu economic, conform definitiilor anterior prezentate – riscol-pericol-daună)
In cele ce urmează vor fi prezentate pe scurt rolul diferitelor metode si mijloace în cadrul sistemelor de protecţie integrată.
La modul general metodele agrotehnice au un rol deosebit în reducerea pagubelor făcute de agenţii de dăunare – dar numai atunci când aceste metode agrotehnice atunci sunt utilizate conform bunelor practic agricole (tab.1).
Tab.1. Câteva metode agrotehnice cu efecte de combatere ridicate
Masura agrotehnică    Cultura    Organisme dăunătoare    Obs.
Rotaţia    Majoritatea culturilor    Fitopatogeni şi dăunători diferiţi mai ales cei specializaţi    Efecte de durată
Alegerea terenului    Majoritatea culturilor    Diferite specii de rozatoare    Eficacitatea depinde de particularitatile speciei dăunătoare
Epoca optimă de semănat     Cereale    Muştele cerealelor, afide, piticirea galbenă a orzului şi grâului, etc.    Foarte eficace la cele de toamnă
Sămânţa şi materialul de plantat sănătoase    Fasole, castraveţi, cartofi etc.    Viroze, bacterioze, unele micoze şi insecte    Se poate renunţa la unele tratamente
Arătura    Porumb    Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis Hbn.)    -
Combaterea buruienilor gazde    Varza şi alte legume    Purecii de pământ (Phylotreta spp.), afide etc.    -
Irigare    Cereale    Cărăbuşei (Anisoplia spp.), gândacul pământiu mare (Pedinius femoralis L.)    Specii de zone aride
Schimbarea pH –ului     Varza    Hernia verzei (Plasmodiophora brassicae Woron.)    -

7.3 Aplicarea de îngrăşăminte

Aplicarea îngrăşămintelor minerale sau organice  este o alta practica agricolă cu infleunte directe asupra protecţiei plantelor. Prin nivelul alocării elementelor nutritive se poate limita atacul unor fitopatogeni sau altor organisme dăunătoare. Influenţa fertilizării se datorează:
•    acţiunii directe a îngrăşămintelor minerale asupra organismelor dăunătoare;
•    acţiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;
•    asupra influenţei indirecte prin schimbarea biochimiei sucului celular la planta gazdă;
•    dezvoltării corepsunzătoare a sistemului de apărare din plantă,
•    creşterii ritmului de dezvoltare a elementelor structurale ale ţesuturilor;
•    schimbarii epocii de maturare;
•    schimbării proceselor de diferenţiere etc.
Interacţiunea dintre metodele agrotehnice şi metodele de protectia plantelor este exemplificată în tab. 2.
Tab. 2. Interacţiunea dintre metodele agrotehnice şi de combatere cu organismele dăunătoare
Metode agrotehnice    Alte metode    Cultura    Organisme dăunătoare    Interacţiunea
Irigarea prin aspersiune    Combatere chimică    Mazăre    Afide    Creşte eficacitatea
Rotaţia    Combatere chimică    Grâu    Pătarea în ochi    Combatere chimică
Aplicarea de îngraşăminte cu N (neechilibrat)    Rezistenţa soiului     Grâu şi orz    Boli foliare    Creşte atacul

Epoca de semănat    Rezistenţa soiurilor     Cereale    Muştele cerealelor     Reducerea atacului
    Tratarea seminţelor    Cereale    Organisme dăunătoare    Reducerea atacului
Igiena culturală    Combaterea chimică    Culturi de sera    Boli şi dăunători ai aparatului foliar şi ai tulpinii    Scăderea atacului
    Combaterea biologică            Scăderea atacului
Structura corectă a culturilor     Combaterea naturală (biologica)    Porumb si alte culturi târzii     Afide     Entomofagii de pe leguminoase dupa recoltare trec pe porumb
    Combaterea naturală (biologica)    Piersic    Afide    Entomofagii de pe cereale păioase, dupa recoltare trec pe piersic si alte culturi
Arătura adănca     Combaterea naturală    Sfeclă    Purecii de pămant    Se păstrează mai bine parazitul Perilitus bicolor Wesm.
Lucrarea cu cultivatorul înainte de semănat     Tratamente chimice     Culturi de toamnă    Buha semănăturilor (Scotia segetum Schiff.)    Creşte eficacitatea. La densitati mari (80-200 ex.m²) este singura metodă eficace
    Tratamente chimice    Diferite culturi    Omida de stepa (Laxostege sticticalis L.)    Creşte eficacitatea
    Tratamente chimice    Porumb    Viermi sârma     La densităţi de peste 15 ex.m² eficacitatea foarte bună
    Tratamente chimice    Sfeclă    Buha verzei (Mamestra brassicae L.)    Creşte eficacitatea
Introducerea în structura culturilor de plante furajere şi melifere    Diferite alte metode     Toate culturile     Diferiţi dăunători    Creşterea eficacitaţii, limitarea tratamentelor

7.4 Rezistenţa soiurilor
Deşi prezintă o importanţă deosebită în protecţia plantelor de multe ori  caracteristica de rezistentă a soiurilor la organismele dăunătoare a fost trecută cu vederea, realizarea stării fitosanitare a culturilor axându-se în principal pe măsuri preventive sau, mai cu seamă, pe cele curative de combatere. Se cunosc multe exemple când prin inducerea unor soiuri rezistente (activitate nepoluantă pentru mediu) au fost eliminate lucrările obişnuite de combatere cum ar fi cazul: râiei negre a cartofului, manei florii-soarelui, pătării brune a tomatelor, virusul mozaicului tutunului, filoxerei viţei de vie etc.. In fond echilibrul dinamic într-un ecosistem / agrosistem se bazează pe complementaritatea genelor organismelor plasate în diferite nişe ecologice. In timp se înregistrează o readaptare a materialului genetic al organismelor dăunătoare dar şi al plantelor atacate în ceea ce priveşte sistemul gene pentru virulenţă / avirulenţă – gene de rezistenţă sau sensibilitate, motiv pentru care procesul de ameliorare în această direcţie este unul continuu.
In cazul în care genele implicate în procesul de rezistenţă sunt numeroase caracterele de rezistenţă tind să devină cantitative, caz în care exprimarea fenotipică este puternic influenţată de comdiţiile de mediu, respectiv de agrotehnica aplicată culturii (inclusiv de celelalte componente ale sistemului de protecţie integrată – tab.3) şi de condiţiile climatice specifice.
Tab.3. Interactiunea rezistenţei soiurilor cu alte metode de combatere
Cultura    Combatere     Organismul dăunător    Interacţiunea
Grâu    Insecticide     Musca suedeză
(Oscinis frit L.)    Reducerea numărului de tratamente
    Fungicide (mancozeb, metil tiofanat)    Făinare (Erysiphe graminis f. sp. tritici March.) şi alte boli    Creşterea eficacităţii
Orz, sorg    Combaterea naturală  (Lysiphlebus testaceipes Cres.)    Păduchele verde (Schizaphis graminis Rond.)    Reducerea pagubelor
Orz    Fungicide (mancozeb)    Pătarea brună a frunzelor  (Helminthosporium sativum Pam., King & Bakke)    Reducerea numărului de tratamente
Cereale    Aplicarea CCC    Musca de Hessa (Mayetiola destructor Say.),
 viespea grâului (Cephus pygmaeus L.),
 viepea mică a paiului (Trachelus tabidus F.)    Creşte rezistenţa la atac
Porumb     Chimică    Heliothis zea Boddie    Reducerea dozei
    Insecticide (carbofuran)    Sfredelitorul (Ostrinia nubilalis Hbn.)    Creşte eficacitatea
Sfecla    Aficide    Yellows virus – Myzus persicae    Creşte eficacitatea
Cartof    Fungicide    Mana (Phytophthora infenstans (Mont.) de Bary.)    Reducerea numărului de tratamente
    Insecticide    Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata Say.)    Reducerea numărului de tratamente
    Biologică    Diferite insecte    Sinergism
Soia    Agrotehnică (benzi capcană cu soi sensibil)    Ceratoma trifurcata    Renuntarea la tratamente pe restul suprafeţei
Lucerna     Insecticide     Curculionidae diferite    Reducerea numărului de tratamente
Varză    Insecticide    Musca verzei (Delia brassicae Bché)    Reducerea numărului de tratamente
Morcov     Insecticide    Musca morcovului (Psila rosae F.)    Creşte eficacitatea

In ultima vreme s-a făcut apel la gene de rezistenţă nespecifice genomului plantelor de cultură faţă de atacul unor organisme dăunătoare şi s-au realizat aşa-numitele organisme modificate genetic (GMO/OMG). Rezultatele, în multe cazuri au fost de-a dreptul spectaculoase, motiv pentru care, în funcţie de cadrul legal determiant de acceptanţa publică şi specific ţării unde se (nu se) cultivă speciile modificate genetic această măsură poate fi benefică (sau nu).
    In ţara noastră au fost descoperite linii de grâu de toamnă rezistente la Cephus pygmaeus L., unii hibrizi de porumb toleranţi sau chiar cu oarecare rezistenţă faţă de Ostrinia nubilalis Hb., linii şi soiuri de sorg rezistente la Schizaphis graminum Rond., etc.
    Succese remarcabile s-au înregistrat în direcţia obţinerii de soiuri de grâu rezistente la rugini, la cartofi şi tomate rezistente la viroze, la măr cu rezistenţă faţă de rapăn, etc..
    Sistemele de combatere integrată (SPI) sunt elaborate pentru soiurile sau hibrizii deja omologate (respectiv omologaţi) care au caracteristicile de productivitate şi calitate verificate iar în cazul în care plantele de cultură sunt mai sensibile este firesc ca aplicarea tratamentelor sau a altor lucrări de protecţia plantelor să aibe o eficacitate mai scăzute.

7.5 Carantina fitosanitară internă şi externă, elementele de igienă culturală
In general, în protecţia plantelor organismele dăunătoare nu se combat în totalitate, operaţie care ar fi excepţional de costisitoare şi greu de realizat. Totuşi pentru unele organisme dăunătoare a căror dezvoltare este rapidă, pe arii largi producând adevate epifiţii sau epizootii se poate practica fenomenul de eradicare. Pentru aceasta apelându-se la metodele şi mijloacele sectorului operativ de protecţie a plantelor.
Urmărirea îndeaproape a focarelor în care apar astfel de organisme precum şi împiedicarea extinderii pe arii largi a propagulelor acestora sunt elemente de carantină fitosanitară. Acestea sunt susţinute de un cadru legal adecvat si sunt de competenta admisntratiei guvernamentale (unităţile fitosantiere din compnenţa directiilor agricole). Carantina fitosanitară apartine de sectorul operativ al structurilor guvernamentale însă elementele de ingienă culturală asociate  împiedicării extinderii propagulelor agenţilor de dăunare de carantină intră în structura protecţiei integrate.

7.6 Prognoza şi avertizarea tratamentelor
Prognozarea apariţiei atacului unui anumit organism dăunător sau grupe de organisme dăunătoare şi emiterea ulterioară a avertizărilor pentru efectuarea unei intervenţii de protecţie a plantelor prezintă mare însemnătate pentru desfaşurarea corectă în timp şi spaţiu a activităţilor de combatere. Este bine de ştiut din timp ce organisme dăunătoare există într-o zonă pentru culturile agricole aflate în vegetaţie precum şi potenţiale niveluri de atac pentru a cunoaşte ce spectru de mijloace de combatere trebuie folosit, ce sistemă de maşini trebuie utilizată pentru aplicarea acestora şi momentele optime de intervenţie pentru ca pagubele să fie cât mai mici, intervenţiile cât mai puţine, efectele economice să fie maxime iar cele ecologice să fie minime.

7.7 Managementul produselor pentru protecţia plantelor
 Utilizarea eficienta a metodelor de protectia plantelor implica selectarea metodei optime si reducerea la minimum a utilizarii produselor eptnru protecţia plantelor, respectiv a pesticidelor.
In fig. 1 sunt ilustrate principalele cerinţe de bază în selectarea pesticidelor optime de aplicat în conformtiate cu principiile bunei practici agricole si a  mentinerii terenului în bune condiţii pentru agricultura si mediu.

Eficacitate:
    acţiune biologică înaltă şi sigură
    selectivitate înaltă
    acţiune cu efect rapid
    distribuţie ulterioară în plantă
    durată optimă de acţiune
    compatibilitate bună cu planta
    efecte minime de inducere a rezistenţei

Nepericulos pentru utilizator:
    cantitate mică utilizată
    toxicitate acută scăzută
    toxicitate scăzută la expunerea de durată (cronică)
    ambalare sigură
    proprietăţi bune de preparare
    utilizare fără probleme
    stabilitate mare la depozitare    











    
Caracteristici economice:
    raport redus cost / performanţă
    favorabil pentru utilizator
    posibilitatea utilizării în schemele integrate
    spectru larg de utilizare
    caracteristici noi ale produsului
    capacitate de concurenţă
    brevetabilitate
Caracteristici ecologice:
    toxicitate redusă faţă de organismele folositoare
    descompunere bună in mediu
    mobilitate redusă în sol
    fără reziduuri importante in alimente şi furaje
Fig. 1   Cerinţe de bază utilizate pentru selectarea produselor fitofarmaceutice

    Utilizarea produselor în protectia plantelor este reglementata în România prin lege. Punerea pe piata a produselor se face numai dupa omologarea lor de catre Comisia Interministeriala de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar  (infiintata prin OG 4/1995). Potrivit Regulamentul de functionare al Comisiei Interministeriale de Omologare a Produselor de uz Fitosanitar, regulament aprobat prin OM MAA 8343/1995, OM MS 718/95 si OM MPAMI 444/95, pentru realizarea unui produs fitosanitar nou este nevoie de parcurgerea urmatoarelor etape:
- obtinerea "Avizului de pilotare"
- obtinerea "Avizului de fabricatie"
- obtinerea "Avizului de mediu"
- obtinerea "Avizului sanitar"
- obtinerea datelor necesare pentru "Raportul biologic asupra eficacitatii"
- obtinerea "Buletinului de analiza fizico-chimica".
Pentru o substanta activa noua, neinregistrata in Romania, este obligatorie efectuarea a cel putin 2 ani de teste de eficacitate biologica!
    Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide, biopreparate) este în spiritul documentelor europene corespunzatoare (Directiva Consiliului 91/414 EEC si Directiva Comisiei 93/71 EEC). Această procedura va fi înlocuită din 2007 în conformitate cu prevederile Ordinului comun MAPDR 1017/2005, MS 1144/2005 si MMGA 1171 cu o procedură uniformă de evaluare şi omologare a produselor de protecţia plantelor, procedura care  tranpune în totalitate, conform HG 1559/2004, prevederile directivelor europene în domeniu.
    Obtinerea avizelor mentionate mai sus certifică eficacitatea produsului si cuantifica riscurile pentru mediu si pentru sanatatea omului, stabilind în acelasi timp si conditiile de utilizare necesare pentru un management corespunzator al riscurilor de mediu si de sanatate.
    Dupa punerea pe piata cadrul legislativ clasifica produsele utilizate în protectia plantelor în doua categorii: produsele din grupa de toxicitate III si IV (slab toxice) sunt comerializate si utilizate în mod liber, iar produsele din grupa I si II de toxicitate (înalt toxice si foarte toxice) sunt utilizate numai de catre personal specializat, autorizat de Autoritatile competente (inclusiv  de catre Serviciul Arme, Munitii si Substante toxice din cadrul IGP).
    Utilizarea pesticidelor se face conform unor tehnologii recomandate, ne-existând pânã în prezent un cod autohoton al bunelor practici de (distributie si) utilizare a pesticidelor, dar fiind utilizat codul care este elaborat la nivel international (de catre FAO).
    Depozitarea pesticidelor se face în locuri special amenajate, prevazute cu dispozitive:
(i) PSI (prevenire si stingerea incendiilor);
(ii) PM/TSM (Protectia Muncii/Tehnica Securitatii Muncii)  
(iii) de masurare avizate metrologic (cântare, mensuri).
    Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide sa fie corespunzator delimitate si marcate, cu asigurarea unei protectii fizice corespunzatoare.
    Substantele din grupa I-a si a II-a de toxicitate se depoziteaza în încaperi separate si conditii speciale, cu paza specializata si registru de evidenta conform legii.
    Depozitele de pesticide se autorizeaza în conformitate cu Legea Mediului (Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, lege republicatã în Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000) si cu prevederile Legii nr. 200/1998 privind sanatatea publica. Autorizarea depozitelor de pesticide se face numai dupa realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidentierea riscurilor asupra componetelor de mediu si a managementului acestor riscuri, si dupa completarea bilanturilor de mediu.
    In organizarea depozitelor de pesticide trebuiesc respectate regulile de igiena si santate publica, ca si prevederile specifice de protectia muncii. Depozitul de pesticide trebuie sa fie prevazut cu flux de personal separat fizic de fluxul de pesticide, cu facilitati corespunzatoare (dusuri si spalatoare cu apa calda, WC-uri cu evacuare în canalizare separata,  vestiar încalzit pentru schimbarea hainelor, zona separata fizic pentru consumul alimentelor).
    Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protectie si cu echipamentul de protectie specficat prin normele de tehnica securitatii muncii (ca de ex. masca în cazul produselor de gazare).
    Pesticidele depozitate în conditii necorespunzatoare sunt periculoase pentru mediu în general, si  direct pentru sanatatea oamenilor.  Depozitele de pesticide se organizeaza exclusiv de catre utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploatatii agricole de peste 120 ha la ses si 90 ha în zonele de deal-munte, prestatorii de servicii de protectia plantelor). Numai acestor utilizatori de pesticide li se permite existenta unor stocuri mai mari pe o durata mai lunga. Micii utilizatori nu au dreptul sa-si constituie rezerve semificative de pesticide, care sa depaseasca consumul estimat pe perioada ciclului de vegetatie. Chiar si în cazul micilor utilizatori pesticidele trebuie stocate în conditii corespunzatoare (ferite de caldura, lumina si umiditate excesive), separat de alte materiale (si mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depoziteaza în încaperi cu temperaturi de min. 1°C si max. 25°C.  
    Nu este permisa încalzirea cu surse deschise (sobe, resouri electrice) a depozitelor de pesticide. Instalatiile de curent electric din depozitele de pesticide trebuie sa îndeplineasca normativele anti-Ex  (explosion proof) pentru medii cu soventi organic si pulberi si sa permita spalarea cu jet de apa sub presiune.
    In toate  cazurile pesticidele vor fi pastrate exclusiv în ambalajele lor originale, pe rafturi sau pe paleti. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu dispozitive mecanice de manipulare (carucioare hidraulice,  motostivuitoare etc.).
    Toti utilizatorii de pesticide care detin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie sa tina si sa completeze un registru de evidenta. In registru de evidenta al pesticidelor vor fi incluse toate operatiile implicate de utilziarea pesticidelor, inclusiv informatii despre data achizitionarii, data fabricatiei produsului, furnizorul de pesticide si pretul de achizitonare. In cazul depozitelor de pesticide descarcarea de gestiune a stocurilor de pesticide din grupa I-a si a II-a de toxicitate se va face numai pe baza de proces-verbal contra-semnat de operatorii autorizati.  
    Stocurile de pesticide expirate se înregistreaza la Ministerul Apelor si Mediului Inconjurator si la Ministerul Agriculturii, Alimentatie si Padurilor si se distrug, pe cheltuiala celui care le detine, prin incinerare în instalatii speciale, autorizate de Ministerul Apelor si Mediului. Descarcarea de gestiune se face pe baza procesului-verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care detine incineratorul autorizat si a facturii de prestare de servicii de incinerare. Stocurile de produse fitosanitare din categoria "produse organice persistente” (POP’s - persistent organoproducts, cu exemplu caracteristic DDT), care continua sa existe desi sunt interzise de peste 20 ani, sunt publicate de Ministerul Apelor si Mediului într-o Carte Alba cu difuzare publica. Eliminarea acestor stocuri de deseuri periculoase este necesar sa se realizeze prin implicarea tuturor celor implicati si/sau afectati, inclusiv a comunitatilor locale.
    Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, fie în vegetatie, fie prin tratament la sãmânta, fie prin tratarea solului. Tratamentele în vegetaţie sunt obligatoriu tratamente umede (sub forma de stropiri, pulverizari sau aerosoli /ceata toxica, pulberile pentru prăfuit fiind profund dăunătaore conservării / menţinerii terenurilor.
    Stropirile se realizeaza cu ajutorul aparatelor de spate sau carosabile. Pulverizarile se fac cu utilaje cu actionare penumatica. Aerosolii se obtin cu utilaje speciale (generatoare de ceata). Diferentierea între tratamentele umede este data de dimensiunile picaturilor, care descresc de la stropiri al aerosoli.
    Tratamentele gazoase de fac în spatii închise, pentru dezinfectarea semintelor sau tratarea spatiilor de depozitare.
    Momelile toxice se folosesc petnru combaterea insectelor de sol (coropisnite), mamiferelor daunatoare (soareci si sobolani), limacsilor, corvidelor etc.
    Tratamentul la samânta se face fie pe cale umeda, fie pe cale uscata (dupa tipul de produs) folosind masini speciale de tratat seminte.
    Cele mai periculoase produse pentru mediu si pentru sanatatea omului sunt pulberile de prafuit. In România nu mai exista practic produse astfel formulate, cu exceptia notabila a sulfului, care este însa un produs cu consonante ecologica, fiind  natural, biodegradabil si cu toxicitate redusa pentru organismele netinta. In cazul sulfului exista şi o importantă componentă economică rezultată din aplciarea reglementărilor de mediu. Desulfurizarea carbiuranţilro (pentru reducrea emisiilor poluante) a determinat acumularea la rafinării a unor cantităţi foarte ridicate de sulf –iar utilizarea în agricultură  a acestui excedent favorizează sechestrarea durabilă a sulfului în compuşi naturali, cu biodegradabilitate lentă.
    In general toate pesticidele sunt substante biologic active care prezinta efecte secundare asupra mediului si a sanatatii omului. Atunci când exista posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului si prezinta riscul cel mai redus pentru sanatatea omului.
    Forma cea mai convenabila de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la sãmânta. Desi este o forma de trataemnt preventiv, aceasta forma de tratament trebuie sa fie preferential utilizata în zonele cu ape de suprafata.
    Actiunile de protectia plantelor de interes public (ca de ex. combaterea unui daunator de carantina de tipul lacustei marocane) se desfasoara de autoritaile competente (Inspectoratele Judetene de Protectia Plantelor si de Carantina Fitosanitara)
    Decizia utilizarii pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protectia plantelor apartine în exclusivitate celui care realizeaza respectiva exploatatie agricola (proprietar sau arendas). Aceasta decizie trebuie luata în functie de situatia concreta din respectiva exploatatie agricola. Fermierii fara pregatire agronomica de specialitate trebuie sa ia decizia de aplicare a pesticidelor numai dupa consultarea unui specialist.
    Aplicarea pesticidelor trebuie sa se faca numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face atunci când un daunator are tendinta de a se dezvolta peste pragul economic de daunare (PED). Pragul economic de daunare reprezinta  nivelul populatiei de daunatori care produce o paguba superioara costurilor totale (ecologice si economice) ale tratametului cu mijloace de protectia plantelor (pesticide, biopreparate). In general avertizarea tratamentelor se face de catre Inspectoratele judetene de protectia plantelor, având o valoare poderata la nivel de judet. Cele mai precise si mai avantajoase sunt însa sistemele informatizate de prognoza si avertizare utilizate local.
    Având în vedere rolul central al sistemelor informatizate de prognoza si avertizare în cadrul bunelor practici agricole în materie de utilizare a pesticidelor în continuare se va insista asupra acestui subiect. Aceste sisteme expert s-au realizat datorita dezvoltarii microprocesoarelor si a unor senzori fiabili, ca si datorita progreselor în (radio)telecomunicatii. S-au realizat astfel sisteme de prognoza si avertizare complexe, flexibile, a cãror functionare permite o utilizare rationalã a metodelor si mijloacelor de protectia plantelor, cu diminuarea corespunzatoare a impactului produs de organismele daunatoare. Sistemele informatizate de prognoza si avertizare sunt de fapt sisteme expert, care functioneaza pe baza unor modele (matematice) ale proceselor biologice specifice.
    Obiectivul final al programelor de prognoza si avertizare, respectiv utilizarea eficienta si durabila a resurselor agromonice, este subsumat obiectivelor economice si ecologice ale agriculturii durabile si agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoza si avertizare duce nu numai la efecte ecologice (reducerea poluarii mediului si a alimentului) ci are si consecinte economice directe. Optimizarea tratamentelor duce la importante economii de pesticide, combustibil, forta de munca, care permit amortizarea rapida a investitiei într-un sistem de prognoza si avertizare. In tarile UE investitiiile în sisteme de prognoza si avertizare sunt considerate investitii de mediu si beneficiaza de facilitati fiscale.
    Este de mentionat aici faptul ca tara noastrã se aflã în acest domeniu în topul realizarii si implementarii unor astfel de sisteme. In România existã câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combinã cele mai recente realizãri din domeniile electronicii, informaticii  si, nu în ultimul rând, al protectiei plantelor. Aceste sisteme sunt compuse din:
    - statia centralã de memorare, prelucrare si vizualizare a datelor;
    -  una sau mai multe statii de mãsurare si transmitere a datelor.
    Statiile de mãsurare si transmitere a datelor (care au posibilitatea de a mãsura si de a transmite prin radio o serie de date agrometeorologice cum sunt: temperatura si umiditatea relativã a aerului, existenta picãturilor de apã pe frunze, nivelul precipitatiilor etc) sunt complet autonome, desfãsurându-si activitatea sub controlul unui (micro)calculator. Energia necesarã functionãrii este asiguratã de un acumulator încãrcat de o baterie de celule solare. La statia centralã sunt receptionate si memorate, în baza de date a sistemului, informatiile transmise prin radio de cãtre statiile de mãsurare din câmp. Intervalul dintre douã mãsurãtori este de 15 minute. Unul dintre rolurile receptorului este de a memora, într-o primã fazã, datele transmise de cãtre statiile de mãsurare din câmp. Intreaga activitate a Sistemelor expert este controlatã de programul Statiei Centrale. Aceste programe, care din faza de proiectare au fost conceput a avea o arhitecturã deschisã, au un nucleu de bazã, inclus în orice configuratie, si un numãr variabil de "extensii”, destinate pentru a extinde aplicarea sistemelor la diferite culturi. Se recomda utilizarea acestor sisteme de prognoza si avertizare a tratamentelor cu pesticide, ca una din caile cele mai convenabile de reducere a efectelor negative ale pesticidelor.
    Personalul care se ocupa cu aplicarea pesticidelor trebuie sa fie instruit corespunzator. Pentru produsele din grupa I-a si a II-a de toxicitate personalul trebuie sa fie calificat si autorizat.
    Volumul de solutie sau suspensie de produs preparat o data trebuie sa fie în directa legatura cu suprafata de tratat.
    De câte ori este posibil se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicata pentru organismele netinta  utile plantelor de cultura (polenizatori, parazitoizi si pradatori, bacterii faixatoare de azot etc.)
    Tratamentele cu pesticide trebuiesc anuntate în prealabil  (în scris) autoritatilor locale, cu precizarea:
- felului tratamentului;
- culturilor care urmeaza  protejate;
- parcelelor pe care se vor aplica tratamente;
- perioadei de aplicare;
- tipului(rilor) de pesticid(e) utilizat(e);
    In cazul particular al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere trebuie  notificati de catre primarie apicultorii din zona tratata, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Aceasta prevedere se aplica si autoritatilor competente care efectueaza tratamente de interes public!
    In zonele cu ape de suprafata bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijlloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane etc.), pentru ca aceste mijloace de tratament au o împrasitiere prea mare.
    In zonele cu ape de suprafata se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide toxice pentru pesti (ce de ex. insecticide din clasa piretroizilor de sinteza). Daca nu este posibila renuntarea la aceste pesticide se vor lua masurile corespunzatoare de management al riscurilor (delimitarea precisa a perimetrului de tratament cu respectarea unei distante de minimum 10 m pâna la malul apei, echiparea utilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea stricta între capacitatea utilajelor de stropit si suprafata de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteza a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desãvârsire a deversarilor de ape poluate cu pesticide provenite din spalarile utilajelor etc).
    Aplicarea pesticidelor se va face în conditii metorologice prevazute de tehnologiile în vigoare. Nu se vor face tratamente la temperaturi foarte ridicate si în timpul amiezii, iar la produsele cu coeficient invers de temperatura se va respecta temperatura maxima indicata. Nu se vor face tratamente pe ploaie (sau înainte si dupa) si nu se vor aplica produse pesticide când  umiditatea amosferica este ridicata. Viteza maxima a vântului pe care se vor face tratamente va fi de 4 m/s. In caz de vânt puternic tratamentele se vor efectua dimineata sau seara.
    Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea regulilor specifice de protectia mediului si de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt urmatoarele:
1. Aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care au cunostiinta de caractersiticile produselor si de prevederile regulilor de protectia muncii si de prevenire si stingere a incendiilor;
2. Personalul care aplica pesticidele trebuie sa fie într-o stare buna de sanatate, atestata conform legii de medicul de medicina muncii;
3. In timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igiena si snaatate publica;
4. Personalul care aplica pesticide trebuie sa verifice existenta agrementului tehnic si certificarii  utilajelor; în cazul în care utilajul functioneaza necorespunzator personalul trebuie sa opreasca aplciarea tratamentului si sa ia masurile necesare pentru remedierea defectiunilor;
5. Este interzisa aplicarea pesticidelor la pomii înfloriti. Pomii înfloriti vor fi tratati numia în mod exceptional (ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian), cu produse special omologate si dupa reguli specifice.
    Nu este permisa utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor omologate de Comisia Interministeriala de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar. In România este însa destul de frecventa practica folosirii de pesticide comercializate ilegal. Aceste pesticide ilegale sunt: (i) aduse prin micul trafic de frontiera din tarile limitrofe; (ii) provenite din stocurile de pesticide expirate (inclusiv din stocurile de DDT!); (iii) extrase din haldele de deseuri ale unor combinate chimice.  Folosirea pesticidelor comercializate ilegal (mai ales a celor din categoria ii si iii) are consecinte extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor de pesticide ilegale sau a comunitatilor din care acestia fac parte. Se reaminteste aici cazul recent al interzicerii la comercializare a laptelui din câteva judete din centru Transilvaniei datorita contaminarii cu pesticide ilegale (si mai ales cu hexaclorbenzen provenit din haldele de deseuri ale fostei Uzine Chimice Turda).
    Folosirea pesticidelor achizitionate ilegal trebuie descurajata prin aplicarea ferma a