» » Sisteme de culturi si planuri de fertilizare

 
 
 

Sisteme de culturi si planuri de fertilizare

Author: admin on 20-04-2014, 21:54, Views: 2059

0 Necesitatea obiectivă de fertilizare a culturilor şi principiile unei fertilizări raţionale
Pentru a-şi valorifica la maximum potenţialul productiv, plantele cultivate au nevoie de cantităţi corespunzătoare de apă, lumină, dioxid de carbon şi nutrienţi minerali (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, şi o serie de microelemente). Solul este principala sursă de nutrienţi minerali şi de apă pentru plante. Capacitatea acestuia de a asigura  nutrienţii necesari plantelor variază în funcţie de nivelul lui de fertilitate.
Îndepărtarea nutrienţilor din sol prin absorbţia lor în plantă, prin levigare sau prin alte procese ce ţin de dinamica naturală a solurilor, atrag după ele diminuarea conţinuturilor de forme mobile ale elementelor nutritive şi declinul treptat al capacităţii de producţie a solurilor Din aceste raţiuni, se impune ca o necesitate obiectivă compensarea prin aplicarea de îngrăşăminte minerale şi organice, atât a consumului cu recoltele cât şi a scăderii mobilităţii nutrienţilor prin procese naturale (adsorbţie, fixare, imobilizare în substanţe humice, ş.a.) (Borlan ş.a., 1994).
Atât din raţiuni economice cât şi din exigenţe de protecţie a mediului, se impune o corectă gestionare şi folosire a îngrăşămintelor (fertilizanţilor) la nivelul fiecărei exploataţii agricole sau agrozootehnice. Trebuie conştientizat de fiecare producător agricol faptul că folosirea îngrăşămintelor pentru realizarea unor producţii profitabile trebuie făcută pe baza unor previziuni realiste, care să ţină cont de condiţiile pedoclimatice locale, de potenţialul productiv al culturilor şi nivelul tehnologic al unităţii agricole. Un accent deosebit, în special în zonele cu vulnerabilitate mare la poluarea apelor cu nitraţi de origine agricolă, trebuie pus pe gestionarea îngrăşămintelor organice şi minerale cu azot, având în vedere comportamentul deosebit de complex al acestui nutrient în sol  şi uşurinţa cu care se poate pierde sub formă de nitraţi prin antrenare cu apele de infiltraţie şi scurgerile de suprafaţă (Cod de bune practici agricole, 2003).
Planul de fertilizare -instrument de gestionare şi control a folosirii îngrăşămintelor
Planul de fertilizare este, în acest sens, un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice (produse în unitate sau procurate din afara unităţii) şi minerale cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea eventualului exces de îngrăşăminte organice produse în unitate precum şi alegerea unor momentele propice de procurare necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii).
La nivelul unei exploataţii agricole, planul de fertilizare permite atingerea următoarelor obiective:
- calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultură (existentă sau care urmează să fie instalată) prin aplicarea unor modele de calcul care să ţină cont de principiile unei fertilizări raţionale, de sistemul de culturi  existent în unitate (anuale, pomi, viţă de vie, păşuni, fâneţe) şi de nivelul producţiilor planificate.
- stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte organice existente sau posibil de produs în unitate în cursul anului agricol respectiv, a dozelor de îngrăşăminte posibil de aplicat,  pe culturi şi parcele de fertilizare, precum şi a dozelor de îngrăşăminte chimice pentru completare până la nivelul necesarului estimat prin calcul;
- verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situaţiei agrochimice a solurilor pe baza balanţei intrărilor şi ieşirilor din sistem (cantităţile de nutrienţi introduse în sol minus cantităţile de nutrienţi exportate cu recolta),  poate furniza informaţii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurării solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinţă şi cu alţi nutrienţi) precum şi pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienţi de origine agricolă (în special cu nitraţi, posibil şi cu compuşi ai fosforului);
- furnizarea de informaţii necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor.
Paşii şi elementele necesare pentru elaborarea unui plan de fertilizare
•    Suprafaţa cu folosinţă agricolă a exploataţiei (fermei) se recomandă să fie împărţită în sectoare identificabile, relativ omogene din punct de vedere agrochimic, stabilite pe baza studiilor periodice (4-5ani) efectuate de unităţi specializate (oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice), pentru a putea stabili pe criterii obiective nevoia de fertilizare a culturilor din fiecare parcelă;
•    Trebuie stabilit (sau cunoscut) asolamentul (asolamentele) şi amplasarea acestuia în teren, în cadrul fiecărui asolament fertilizarea urmând să fie dirijată în funcţie de natura culturii şi potenţialul de producţie al acesteia şi, respectiv, specificul pedoclimatic al locului;
•    Cunoaşterea tipului sau tipurilor de sol din cadrul fermei precum şi a principalelor însuşiri morfologice şi fizice şi chimice este relevantă pentru asigurarea unei eficienţe maxime a fertilizării şi pentru diminuarea riscului de poluare cu nitraţi (şi eventual cu fosfor) a apelor freatice (panta terenului,  textura şi permeabilitatea solului, reacţia solului, conţinutul de humus, gradul de saturaţie în baze, conţinutul în forme mobile de azot, fosfor, potasiu, ş.a.). Pe baza acestor informaţii se poate aprecia  nivelul de fertilitate al solului, nevoia unor eventuale măsuri ameliorative şi se pot stabili cele mai potrivite tehnologii de cultură privind lucrările solului, data însămânţării, metodele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale ş.a.
•    La estimarea nivelului recoltelor scontate (planificate) trebuie luate în considerare şi caracteristicile climatice ale locului (în special regimul termic şi al precipitaţiilor, inclusiv distribuirea anuală a acestora), având în vedere că acestea sunt determinante în dinamica elementelor fertilizante în sol şi în mod special în mineralizarea materiei organice şi în deplasarea nutrienţilor în profilul solului, sub zona de înrădăcinare. Fixarea obiectivelor privind recoltele planificate pentru culturile din cadrul unei ferme se poate face în mod realist prin una sau alta din următoarele posibilităţi, (de preferinţă prin una din primele două):
~    pe baza notelor de bonitare furnizate de organisme specializate (OJSPA) pentru condiţiile pedoclimatice specifice unităţii,
~    pe baza recoltelor medii obţinute în staţiunea agricolă de cercetare specifică zonei;
~    pe baza evaluărilor producţiei medii obţinute în fermă pe un număr de ani (de regulă cinci) cu eliminarea celor cu producţii extreme (respectiv anul cu producţia cea mai mare şi anul cu producţia cea mai mică); se are în vedere şi posibilităţile de aplicare în optim a tuturor verigilor tehnologice recomandate pentru cultura respectivă (specia, cultivarul, data însămânţării, măsurile de protecţie fitosanitară, etc.)
•    Trebuie deţinute informaţii privind consumul specific de nutrienţi pentru fiecare cultură, pe baza căruia se determină exporturile de nutrienţi minerali pentru fiecare cultură, raportat la unitatea de suprafaţă. Aceste date se obţin prin analiza chimica a materialului vegetal şi pot fi puse la dispoziţia fermierilor sub formă tabelară (consumuri specifice medii), în cazul în care doresc să-şi alcătuiască personal planul de fertilizare.   
•    Trebuie estimat nivelul cantitativ şi calitativ al tuturor reziduurilor organice cu valoare fertilizantă posibil de produs în unitate în cursul anului agricol pentru care se alcătuieşte planul de fertilizare. Acestea trebuie folosite cu prioritate la fertilizarea culturilor din cadrul exploataţiei şi numai în completare trebuie intervenit cu îngrăşăminte produse industrial. Din acest motiv este foarte important ca în planul de fertilizare să se precizeze natura lor (provenienţa, gradul de maturare, starea fizică, conţinutul de nutrienţi principali, modul de repartiţie a acestora pe parcele şi culturi în funcţie de ierarhizarea răspunsului acestora la fertilizarea organică încă din primul an de aplicare. De exemplu, plantele cu o perioadă mai lungă de vegetaţie (sfecla, cartoful, porumbul, floarea soarelui), precum şi cele cu masă vegetativă mare (porumbul de siloz, sorgul, iarba de Sudan, ş.a.), valorifică mai bine gunoiul de grajd în primul an de la aplicare, în timp ce cerealele păioase (pe soluri fertile) precum şi unele legume (cartofii timpurii, mazărea, morcovul, ş.a.) răspund mai bine la acţiunea ulterioară a acestuia (Davidescu. D şi Davidescu V, 1981).
•    În măsura în care este posibil, planul de fertilizare ar trebui să cuprindă şi momentele de aplicare a îngrăşămintelor organice şi minerale (la lucrările de bază ale solului, fracţionat parte în toamnă parte în primăvară şi pe parcursul vegetaţiei), în funcţie de obiectivele urmărite (mărimea recoltei şi/sau calitatea acesteia).

Evaluarea necesarului de îngrăşăminte în cadrul unei exploataţii agricole.

Stabilirea dozelor de îngrăşăminte organice şi naturale pentru recoltele planificate (scontate) a se obţine în anul agricol curent poate fi făcută după metode empirice ( bazate pe experienţa cultivatorilor) pe metode semiempirice ( doze orientative recomandate de specialişti) şi doze fundamentate ştiinţific, dar cu grad de aplicabilitate mai restrâns sau mai larg, în funcţie de concepţia şi modul matematic de abordare. În această categorie pot fi incluse, de exemplu, dozele stabilite pe baza experienţelor de lungă durată cu îngrăşăminte, dar care au valabilitate strict pentru condiţiile pedoclimatice ale locului de experimentare, dozele stabilite pe baza unor ecuaţii de răspuns de tip polinomial sau mai complexe, metode bazate pe bilanţul elementelor nutritive, metoda suprafeţelor de răspuns, ş.a.
În continuare sunt prezentate două metode recomandate pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte pentru alcătuirea planurilor de fertilizare.
Metoda A - o metodă bine fundamentată ştiinţific de determinare a dozelor optime de îngrăşăminte (DOE) la diferite culturi pe baza unor relaţiilor stabilite de Borlan şi colab. (1994) din experienţe de lungă durată cu îngrăşăminte efectuate în cadrul staţiunilor de cercetare agricolă din România, relaţii derivate din legea acţiunii factorilor de vegetaţie, cunoscută sub denumirea legea Mitscherlich-Baule sau legea randamentelor descrescânde şi care în esenţă stipulează că mărimea recoltei este condiţionată de toţi factorii de vegetaţie, fiecare din aceştia exercitând o influenţă limitatoare asupra recoltei, cu atât mai mare cu cât este mai aproape de minim. Doza optimă economic este acea doză care asigură maximizarea venitului net la unitatea de suprafaţă fertilizată.
Metoda B - o metodă de calcul mai simplă a dozelor de N, P, K, pe bază de bilanţ,  posibil de aplicat de producătorul agricol în propria exploataţie pentru alcătuirea planurilor de fertilizare în anii situaţi între două cartări agrochimice efectuate de OSPA judeţean. Metoda ia in consideraţie un necesar de nutrienţi estimat pe baza exporturilor în recolta planificată, corectat diferenţiat, pentru fiecare nutrient, în funcţie de starea de asigurare agrochimică a solului şi unele aporturi sau pierderi mai semnificative (în cazul azotului) din sistemul sol-plantă.
Metoda A - Evaluarea necesarului de îngrăşăminte organice şi minerale cu NPK pe baza calculării dozelor optime economic (DOE)
 
 Este metoda oficializată în România şi utilizată în mod curent în cadrul studiilor agrochimie executate pentru diferiţi beneficiari de către Oficiile de Studii Pedologice şi Agrochimice judeţene, fiind transpusă pe programe de calculator şi respectiv în tabele şi nomograme. La stabilirea lor s-a avut în vedere:
- reacţia culturilor la fertilizarea în experienţe de câmp;
- mărimea recoltei scontate;
- starea de asigurare cu substanţe nutritive a solului, stabilită prin analiza agrochimică periodică a acestuia;
- aporturile de substanţe nutritive utilizabile din îngrăşăminte organice, de la culturile leguminoase premergătoare, iar culturile de toamnă şi de aportul de azot mineral din profilul de sol (Nmin);
- conjunctura economică în care se desfăşoară activitatea din producţia vegetală, dată de raportul dintre preţul de vânzare al produsului şi costul de procurare al îngrăşământului.
Concepţia care stă la baza acestei normări este aceea că necesarul de nutrienţi al culturilor trebuie asigurat în primul rând pe seama rezervelor accesibile din sol, din îngrăşăminte naturale produse în unitate sau procurate şi din toate reziduurile organice din fermă cu valoare fertilizantă, care nu pot fi valorificate în alt mod şi care pot fi aplicate în condiţii economice şi fără riscuri de poluare a mediului. În completarea acestora, până la doza optimă stabilită, se pot folosi îngrăşăminte produse industrial, în sortimente armonizate cu însuşirile solului şi cu exigenţele culturilor.
Pentru stabilirea Dozelor optime economic (DOE) de îngrăşăminte minerale cu N, P şi K (exprimate în kg/ha N, P2O5, K2O)  se stabileşte necesarul optim al culturii (NOT) pentru fiecare nutrient din care se scad aporturile eficiente de N, P sau K din alte surse, conform următoarelor  relaţii:
DOE N = NOT N - (Ns + Nîn + NL + Nsn + Nmin)                              (1)
DOE P = NOT P - (Ps  + Pîn + Psn)                                                   (2)
DOE K = NOT K - (Ks + Kîn + Ksn)                                                   (3)
în care:
- NOT N, NOT P, NOT K reprezintă necesarul optim total de N, P, K (exprimat în kg/ha N, P2O5, K2O);
- Ns, Ps, Ks, reprezintă aporturile eficiente de N, P, K din sol  (exprimate în kg/ha N, P2O5, K2O),
- Nîn, Pîn, Kîn, reprezintă aporturile eficiente de N, P, K din îngrăşământul natural (exprimate în kg/ha N, P2O5, K2O),
- Nsn, Psn, Ksn, reprezintă aporturile eficiente de N,P,K din surse neconvenţionale (exprimate în kg/ha N, P2O5, K2O),
- NL aportul de azot eficient din sol după premergătoare leguminoase (exprimat în kg/ha N);
- Nmin,, aportul de azot mineral din profilul solului la sfârşitul iernii (exprimat în kg/ha N).
Elementele care intră în ecuaţiile de calcul se cuantifică după relaţiile matematice prezentate în continuare.
NOT de N, P şi K se calculează cu următoarele formule:   (4) - pentru culturi de câmp şi (5) pentru culturi horticole şi unele culturi de câmp


                    
                        
                                                                                                                       (4)
                                                                                                  
                                  
       (5)                                                                                                               

În aceste formule simbolurile au următoarele semnificaţii:
Ce  -coeficientul de acţiune al elementelor nutritive (Ca pentru azot, Cf pentru fosfor şi Cp pentru potasiu)
Rs  - recolta scontată (se stabileşte pe baza notei de bonitare pentru condiţii naturale şi potenţate pentru condiţiile concrete la nivel de parcelă;
VURp - valoarea unităţii de recoltă principală (p) şi secundară)
CUI - costul unitar al substanţelor active din îngrăşăminte
Aporturile eficiente de substanţe nutritive din sol Es respectiv Ns, Ps, Ks din (1), (2) şi (3) (definite ca acele cantităţi de nutrienţi din sol care au o eficienţă comparabilă în fertilizarea culturilor cu cea a îngrăşămintelor minerale) se stabilesc cu relaţia:


         (6)      

în care:
- Esmax, d, e, sunt parametrii care se stabilesc pentru fiecare cultură, prezentaţi de autori sub formă tabelară, pentru majoritatea culturilor din ţara noastră;
-  expresia din paranteza dreaptă este un factor de corecţie pentru conjunctura economică;
- IA este valoarea indicelui agrochimic (IN - indicele de azot, PAL- conţinutul de fosfor mobil,       KAL - conţinutul de potasiu mobil)
 - Rs are semnifcaţia prezentată mai sus  (5)
Pentru legume cultivate în câmp, Es se calculează cu relaţia (Vintilă Irina şi colab., 1884):


                       (7)
în care: IA este valoarea indicelui agrochimic (IN - indicele de azot, PAL- conţinutul de fosfor mobil, KAL - conţinutul de potasiu mobil, a, b, c, d, fiind coeficienţi stabiliţi experimental şi prezentaţi tabelar pentru fiecare cultură de legume.
Aportul eficient de nutrienţi din îngrăşăminte naturale, notat generic cu Aîn,  şi reprezentând Nîn, Pîn, Kîn, din expresiile (1), (2) şi (3), pentru anul agricol în curs se stabileşte din relaţia:
              (8)
în care:
NINt - norma (doza) de îngrăşământ natural aplicată, în t/ha
C      - conţinutul total de N, P2O5 sau K2O din îngrăşământul natural, în %;
t       - timpul, în ani, care a trecut de la aplicarea îngrăşământului natural ( în anul aplicării t = 1)
a şi b - coeficienţi care au următoarele valori:  a = 0,06 pentru N şi P; a = 0 pentru K; b=0,27 pentru N, 0,25 pentru P şi 0,5 pentru K
Norma (doza) de îngrăşământ natural NIN din formula (6) se stabileşte diferenţiat pentru cea aplicată periodic faţă de cea aplicată anual, după cum urmează:
Norma periodică (3-4 ani) de îngrăşământ natural -NINp se calculează cu relaţia:
                         (9)
 în care:
    IN - indicele de azot calculat cu relaţia IN=(humus x VAH)/100
    Rs - recolta scontată, t/ha;
    A - conţinutul de argilă cu diametrul particulelor sub 0,002 mm, %;
    Nt - conţinutul de azot total al îngrăşământului natural, % din masa umedă;
    a, b, e - coeficienţi de regresie specifici fiecărei culturi, prezentaţi tabelar de autori;
    d = 8;
    e - conţinutul mediu standard al îngrăşământului organic, 0,45 % din masa umedă (corespunzător gunoiului de grajd semifermentat cu aşternut de paie de la rumegătoare mari)
Norma anuală, NINa (derivată din necesitatea de împrăştiere pe terenurile din preajma unor crescătorii de animale cu efective mai importante):

                                        (10)
în care:
  - conţinutul de azot mineral pe profilul de sol, kg/ha
      - conţinutul de azot organic fin îngrăşământul natural (se calculează ca diferenţă între azotul total din îngrăşământ şi azotul mineral din îngrăşământ, %
  - conţinutul de azot mineral (amoniacal şi nitric) din îngrăşământ,%
    
NL - aportul eficient de azot din sol lăsat în sol de premergătoare leguminoase, care depinde de gradul de reuşită al culturii, reflectat de nivelul recoltei principale pe toată perioada de timp în care aceasta a ocupat terenul, se poate estima cu relaţia (Borlan ş.a., 1994. Budoi, 2001):
 
în care:
Rl - recolta principală obţinută la leguminoasa premergătoare, kg/ha, (pentru leguminoase perene este recolta însumată pe toţi anii de exploatare;
Nslp - cantitatea specifică de azot fixat biologic de premergătoarea leguminoasă şi rămas în sol, în kg N/tona de produs principal, având următoarele valori: 20 la soia, 35 la fasole, 25 la mazăre, 6 la fân de lucernă şi trifoi, 3 la borceag de toamnă, 2 la borceag de primăvară;
t - timpul, în ani, trecut de la prima arătură făcută după culturile leguminoase.

Nmin , azotul mineral (amoniacal şi nitric), existent în profilul solului la ieşirea din iarnă,  se determină de regulă pe o grosime a solului de 90 cm. În funcţie de reuşita culturii premergătore şi a condiţiilor climatice de la sfârşitul toamnei până la intrarea în primăvară, în sol se pot acumula cantităţi importante, de ordinul zecilor de kg, de azot mineral, care pot fi folosite eficient de cultura mai ales de culturile de toamnă. Se determină, la cerere,  prin analiză chimică de către laboratoarele specializate ale OSPA judeţene. Această corecţie se aplică facultativ, numai în situaţiile în care se dispune de informaţia necesară.
Corecţiile pentru aporturile eficiente de N, P2O5  şi K2O din surse neconvenţionale (reziduuri şi subproduse industriale, cum este de ex. carbonatul de calciu rezidual din industria îngrăşămintelor care poate aduce în sol, în cazul amendării solurilor acide, cantităţi de azot de până la 300 kg/ha, în funcţie de doza de amendament, anulând uneori necesitatea fertilizării cu azot în primul an de la aplicarea amendamentului).

Metoda B - Evaluarea necesarului de îngrăşăminte organice şi minerale în cadrul unei exploataţii agricole ( schemă simplificată).

Necesarul de fertilizare al culturilor cu  îngrăşăminte organice şi minerale  cu azot  

Unele aporturi şi exporturi de N din sol, menţionate în expresia (1) pot fi nesemnificative sau se pot compensa. De exemplu, pierderile de azot prin levigare în sol în afara sistemului radicular, care nu mai pot fi folosit productiv de către culturi, sunt în medie cam de acelaşi ordin de mărime cu aportul de azot adus de precipitaţii.
Din aceste considerente, se propune folosirea următorului model simplificat, care ia în considerare elementele de bilanţ ale azotului cu pondere mai însemnată:
Doza de N (din îngrăşăminte naturale şi minerale) = Nc - (Ns + NL + Nrez - Nrv)           (11)
în care:
Nc este azotul preconizat a fi preluat de cultură în recolta (principală şi secundară) scontată  în cadrul unui ciclu anual de vegetaţie. Se poate estima pe baza consumurilor specifice prezentate în tabelul 1.
Ns este N disponibilizat  din sol în cursul unui an agricol prin mineralizarea humusului. Se poate estima prin calcul cu relaţia următoare:
Ns = 0,1 * H * Cm * kh .,                                                                              (12)
În care: H este rezerva de humus în stratul de suprafaţă cu grosimea de 25 cm (circa 3000t/ha), Cm  - conţinutul humusului în azot (în medie 4,84%); kh - coeficientul de descompunere anuală a humusului (0,012 pentru culturi prăşitoare şi 0,018 pentru culturi neprăşitoare).

Tabel 1
 Consumurile (exporturile) medii de elemente nutritive din sol pentru formarea recoltelor (kg de elemente nutritive/tona de recoltă principală şi cantitatea corespunzătoare de recoltă secundară)


Culturile    Raportul dintre recolta principală şi secundară    Elementele nutritive (substanţe active convenţionale)
        N    P2O5    K2O
1    2    3    4    5
Grâu de toamnă    boabe : paie (1 : 1.3)    26.5    13.7    16.4
Orz şi orzoaică    boabe : paie (1 : 1)    23.0    10.8    22.3
Secară    boabe : paie (1 : 1.5)    27.5    9.4    26.8
Ovăz    boabe : paie (1 : 1.5)    28.5    11.0    31.2
Porumb boabe    boabe : tulpini (1 : 1.6)    27.5    12.5    16.5
Porumb pentru siloz    plante întregi cu ştiuleţi    6.5    3.0    5.5
Sfeclă de zahăr    rădăcini : frunze şi colete (1 : 1)    4.9    2.0    6.0
Sfeclă furajeră    rădăcini : frunze  (1 : 0.5)    3.8    1.7    7.9
Cartofi    tuberculi : vreji (1 : 0.5)    5.2    2.7    7.5
Floarea soarelui    seminţe : tulpini (1 : 3)    36.5    17.5    50.0
Rapiţă pentru ulei    seminţe : tulpini (1 : 3)    51.5    36.0    44.0
In pentru seminţe    seminţe : tulpini (1 : 3)    59.0    17.3    72.0
Fasole boabe    boabe : vreji (1 : 1.5)    59.5*    13.4    25.0
Mazăre boabe    boabe : vreji (1 : 1.5)    61.0*    16.6    28.0
Soia    boabe : vreji (1 : 1.5)    70.0*    22.5    34.0
In pentru fuior    tulpini    11.0    7.0    13.0
Cânepă    tulpini    10.0    8.5    17.5
Lucernă    masă verde la începutul înfloririi    8.0*    1.6    6.5
Trifoi roşu    masă verde la începutul înfloririi    6.5*    1.5    5.5
Iarbă de pajişti naturale        6.5    1.4    4.5
Golomăţ    masă verde    6.0    1.7    8.3
Borceag (ovăz+măzăriche)    masă verde    6.5*    2.4    5.5
Porumb    masă verde    3.0    1.7    4.5
Fân de lucernă    începutul înfloririi    32.0*    6.4    22.0
Fân de trifoi roşu    începutul înfloririi    26.0*    6.0    21.0
Fân de pajişte naturală    -    24.0    5.6    18.0
Fân de graminee perene cultivate    -    
23.0    
6.5    
28.0
Fân de borceag (ovăz+măzăriche)    -    
25.0*    
8.0    
20.0
Fân de lucernă în amestec cu raigras    -    
26.0*    
6.0    
20.0
1    2    3    4    5
Mere    Fructe    1.6    0.5    2.0
Struguri de vin (+producţia secundară)    -    
6.5    
1.6    5.5
Tomate    fructe    2.9    1.0    4.5
Varză de toamnă    căpăţâni    3.5    1.2    4.0

*) în cea mai mare parte provine din simbioza cu microorganismele fixatoare de azot

Pot fi de asemenea utilizate şi următoarele valori medii de azot mineral disponibilizate prin mineralizarea humusului în soluri arabile aflate de multă vreme în cultură, după cum urmează:

Tabel 2
Cantităţi de azot mineral disponibilizate anual în sol prin mineralizarea humusului în funcţie de valoarea indicelui de azot IA = Humus*V/100

Indice de azot (IA)    N mineral, kg N/ha
la valori IN în stratul arat de 1,0    25 - 30
la valori IN în stratul arat de 2,0    40 - 45
la valori IN în stratul arat de 1,0    50 - 55
la valori IN în stratul arat de 1,0    65 - 70

Sub plantele prăşitoare, cantităţile de azot mineral formate (de regulă azot amoniacal) sunt de 1,2 - 1,3 ori mai mari decât cele de sub plantele neprăşitoare.
NL - azotul rămas în sol după premergătoare leguminoase
 h                                                     (13)
în care:
Rl - recolta principală obţinută la leguminoasa premergătoare, kg/ha, (pentru leguminoase perene este recolta însumată pe toţi anii de exploatare;
Nslp - cantitatea specifică de azot fixat biologic de premergătoarea leguminoasă şi rămas în sol, în kg N/tona de produs principal, având următoarele valori: 20 la soia, 35 la fasole, 25 la mazăre, 6 la fân de lucernă şi trifoi, 3 la borceag de toamnă, 2 la borceag de primăvară;
t - timpul, în ani, trecut de la prima arătură făcută după culturile leguminoase.

Nrez  - azotul rezidual, rămas de la cultura premergătoare:

Nrez , kg/ha= Producţia premergătoarei (t/ha) * Csp* krem,                                              (14)
în care krem are valoarea 0,15 pentru neleguminoase şi 0,35 pentru leguminoase.
Nrv - azot consumat suplimentar de resturi vegetale celulozice (rădăcini şi paie de cereale păioase şi graminee, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, ş.a.)
Nrv , kg N/ha = 7 * Rv,                                                                                             (15)
în care Rv este cantitatea de resturi vegetale celulozice introdusă în sol, în t/ha.  
Doza de azot calculată conform relaţiei (11) trebuie asigurată în primul rând din îngrăşămintele naturale existente în exploataţia agricolă, având grijă să nu fie depăşite limitele impuse de legislaţia în vigoare pentru Zone Vulnerabile la Poluarea cu Nitraţi (210 kg N/ha pentru terenuri arabile cu scădere în patru ani la 170 kg N/ha, respectiv 250 kg N/ha pentru fâneţe).
Pentru conformarea cu acest prag al dozei de azot din îngrăşământul natural, trebuie făcut în prealabil un calcul privind cantitatea de îngrăşământ, Q,  în t sau m3/ha care aduce un aport de 170, respectiv 210 sau 250 kg N/ha.
Q, t/ha sau m3/ha = 170/Cs, respectiv Q, t/ha t/ha sau m3/ha = 210/Cs,                                             (16)
În care Cs reprezintă conţinutul specific de N al tipului de îngrăşământ disponibil în fermă, exprimat în kg/t  sau kg/m3 în cazul celor lichide sau semifluide (tabelul 3)
Tabel 3
Aporturi medii totale de nutrienţi majori cu îngrăşămintele naturale (kg element sau substanţă activă/tonă) (Vintilă, 1983, Răuţă şi Dumitru, 1986; Dumitru, 1986, citaţi de Borlan ş.a., 1994)
Provenienţă     Substanţă organică uscată    N     P2O5     K2O
1    2    3    4    5
               a) Gunoi semifermentat cu aşternut de paie şi resturi de furaje fibroase
Rumegătoare mari    220    4,5    2,5    5,0
Rumegătoare mici    250    7,0    2,8    6,0
Cabaline    250    6,0    3,0    5,0
Porcine    210    5,5    4,0    4,5
Păsări    80    6,0    5,0    2,0
               b) Îngrăşăminte fluide sub formă de suspensii (tulbureală)                                   
Rumegătoare mari    40    3,0    1,0    3,0
Porcine    40    4,0    2,0    2,0
Păsări    80    6,0    5,0    2,0
               c) Urină nefermentată
Rumegătoare mari    80    7,5    0,1    16,0
Cabaline    90    13,5    0,1    12,5
Porcine    30    4,0    1,0    5,0
               d) Dejecţii solide nefermentate
Rumegătoare mari    160    5,0    2,0    2,0
Rumegătoare mici    300    7,5    4,3    3,8
Cabaline    240    5,8    2,9    6,2
Porcine    290    6,8    6,5    3,0
Păsări    260    14,5    11,5    6,0
               e)must de bălegar (platformă de gunoi)
Rumegătoare mari şi cabaline    50    1,5    0,6    3,0
               f) Nămol din paturile de uscare din crescătoriile de porci
Porcine    190    6,5    3,5    0,8
               h) Compost cu nămol din paturi de uscare şi resturi vegetale celulozice
Porcine    400    9,0    8,5    4,0

Îngrăşământul organic se utilizează în funcţie de disponibilităţile fermei şi specificul culturilor,  surplusul (raportat la întreaga suprafaţa agricolă) fiind disponibil pentru comercializare.
Doza de azot corespunzătoare normei de îngrăşământ natural (NIN) stabilită pe criterii agronomice (diferenţiată pe tipuri de culturi şi zone pedoclimatice) (a se vedea pentru gunoiul de grajd recomandările de normare din tabelul  4) se ajustează în funcţie de proporţia mineralizării  şi eliberării  a eliberării azotului din îngrăşămintele organice încorporate în sol în primii trei ani de la aplicare. Viteza desfăşurării procesului de mineralizare este mai mare cu cât raportul C:N din aceste materiale este mai îngust (mai mic)(tabel 5)

 Tabel 4
Cantităţile de gunoi de grajd recomandate pentru aplicare anuală în sol (t/ha) (Cod de bune practici agricole, 2003)
    Gradul de fermentare    Zona de stepă    Zona de silvostepă    Zona forestieră
Cultura        Textura solului
        uşoară    mijlocie    grea    uşoară    mijlocie    grea    uşoară    mijlocie    grea
1    2    3    4    5    6    7    8    9    10    11
Cereale păioase    Puţin fermentat    15-20    20-25    25-30    20-25    25-30    30-35    20-25    30-35    30-35
    Bine fermentat    10    10-15    15-20    10-15    15-20    20-25    10-15    15-20    20-25
Porumb    Puţin fermentat    20-25    25-30    30-35    25-30    30-35    35-40    25-30    30-35    35-40
    Bine fermentat    10-15    15-20    20-25    15-20    20-25    25-30    15-20    20-25    25-30
Plante tehnice    Puţin fermentat    25-30    30-35    35-40    30-35    40    30-35    35-40    35-40    35-40
    Bine fermentat    20-25    25-30    25-30    20-25    30    25-30    25-30    25-30    25-30
Culturi legumicole    Bine fermentat    30-40    35-40    40    30-35    30-40    35-40    30-35    30-35    35-40
                                        
1    2    3    4    5    6    7    8    9    10    11
Pomi pe rod    Bine fermentat    30    35-40    40    30-35    30-40    35-40    30-35    30-35    40
Viţă de vie neviguroasă    Bine fermentat    20    20-30    30-35    20-25    25-30    30-35    30-35    30-35    35-40
Viţă de vie viguroasă    Bine fermentat    30    30-35    30-35    30-35    35-40    40    30-35    35-40    40


Tabel 5   
Coeficienţii de valorificare (%)  a diferitelor îngrăşăminte naturale, în funcţie de raportul C:N  (Borlan ş.a., 1994)

Tip de îngrăşământ    Raport C:N    Ani de la încorporarea în sol
        1    2    3
Gunoi de grajd semifermentat    28,0    35-40    15-20    10-15
Gunoi de grajd nefermentat
(dejecţii bovine şi cabaline)    15,0    60-65    15-20    5-10
Dejecţii proaspete de porc    16,0    60-65    20-25    0-10
Dejecţii proaspete de păsări    8,5    80-85    5-10    
Nămol decantare porcine    15,5    70-75    15-20    
Nămol decantare păsări    5,9    85-90    5-10    
Tulbureală        50-65    20-40

Tabel 6

Valori absolute şi relative privind utilizarea elementelor nutritive din gunoi de grajd semifermentat pe aşternut de paie, provenit de la rumegătoare mari, având 0,4% N, 25% P2O5  şi 0,5% K2O

Substanţe nutritive eficiente    Coeficienţi de utilizare (%)    Kg element sau substanţă activă/tona gunoi
    Anul 1    Anul 2    Anul 3    Total pe trei ani    Anul 1    Anul 2    Anul 3    Total pe trei ani
Azot (N)    33    20    15    68    1,3    0,8    0,6    2,7
Fosfor (P2O5)    35    22    8    65    0,8    0,6    0,2    1,6
Potasiu (K2O)    50    25    17    92    2,5    1,3    0,8    4,6


Necesarul de fertilizare cu îngrăşăminte organice şi minerale  cu fosfor şi potasiu

În cazul fosforului şi potasiului se poate utiliza, de asemenea, o schemă simplificată pentru determinarea necesarului de fertilizare  cu îngrăşăminte organice şi minerale pe baza exporturilor în recolta scontată şi în funcţie de unele însuşiri relevante ale solului (gradul de asigurare cu P şi K, textura)(Borlan ş. a., 1997), conform tabelelor 1, 7 şi 8 .
Recomandările iau în consideraţie procesele fizică chimice (adsorbţie, fixare, retrogradare) care controlează mobilitatea acestor nutrienţi în sol, mărind corespunzător dozele pe solurile slab asigurate până la dublarea cantităţilor exportate cu recolta scontată şi diminuând până la anulare dozele pe solurile excesiv asigurate.  
Necesarul de nutrienţi astfel evaluat se corectează cu aporturile de P şi K din îngrăşămintele naturale (în efect remanent sau direct) utilizând coeficienţii din tabelele 3, 5 şi 7.  


Tabel 7
Determinarea necesarului de fertilizare cu fosfor şi potasiu pe baza exporturilor de elemente

Gradul de asigurare al solului    P2O5    K2O
    Toate tipurile de sol    Soluri uşoare    Soluri medii şi grele
Foarte scăzut    E + 0,9 * E    E + 0,5 * E    E + 1,0 * E
Scăzut    E + 0,4 * E    E + 0,25 * E    E + 0,5 * E
Mijlociu    E    E    E
Ridicat    0,5E    0,5E    0,5E
Foarte ridicat    0    0    0
E - exportul de nutrienţi în kg/ha

  Tabel 8

Semnificaţia  agrochimică a conţinuturilor de forme mobile de fosfor şi potasiu extractibile în soluţie tamponată de acetat-lactat de amoniu la pH 3,75 , în funcţie de textura solului (Borlan ş.a., 1997)
 

Gradul de asigurare al solului    PAL
(ppm P)
    KAL
(ppm K)
    
Toate tipurile de sol    Soluri uşoare*
nisipoase şi lutoase    Soluri medii**
argilo-nisipoase şi lutoase    Soluri grele**
argilo-lutoase şi argiloase
Foarte scăzut    <8    <50    <66    <80
Scăzut    8-18    50-100    66-132    80-160
Mijlociu    18-36    100-150    132-200    160-240
Ridicat    36-72    150-200    200-265    240-320
Foarte ridicat    >72    >200    >265    >320
*) Valorile inferioare pentru solurile nisipoase, cele superioare pentru solurile luto-nisipoase
**) Valorile inferioare pentru condiţii locale bune, cele superioare pentru condiţii locale nefavorabile ( condiţii locale = factorii fizico-chimici şi biologici din sol în legătură cu mobilizare, acumularea reţinerea de nutrienţi şi regimul de nutriţie)





Planul de Fertilizare şi sistemele de cultură

În anexa 6.2.1 se prezintă un model cadru de plan de fertilizare, cu explicaţiile necesare pentru completarea acestuia. Modelul prezentat trebuie adaptat pentru diferite sisteme de cultură. Modelul propus este pretabil pentru culturi de câmp şi pentru culturi legumicole în câmp.

Pentru plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi precum şi pentru viţa de vie  planul poate suferi modificări prin scoaterea unor rubrici (ex -planta premergătoare) şi introduse unele noi legate de specificul culturilor (de ex. fertilizarea la înfiinţarea plantaţiei).
Modificări corespunzătoare pot fi făcute şi în cazul păşunilor şi fâneţelor permanente, unde coloana cu planta premergătoare trebuie înlocuită.

Consideraţii agronomice şi ecologice suplimentare în legătură cu planul de fertilizare şi aplicarea îngrăşămintelor

La alcătuirea planului de fertilizare trebuie în primul rând luate în considerare toate materialele reciclabile cu valoare fertilizantă din fermă  (dejecţii de animale, reziduuri vegetale, ş.a.) şi numai în completarea necesarului se va apela la îngrăşăminte produse industrial.
Planul de fertilizare trebuie să asigure o nutriţie echilibrată  cu NPK, şi, în situaţii particulare, cu alţi nutrienţi (Ca, Mg, S, microelemente) pentru a putea valorifica pe deplin potenţialul productiv al culturilor şi a diminua riscul apariţiei unor manifestări de deficienţe sau excese trofice. Separat de Planul de fertilizare, pentru solurile ce conţin aciditate vătămătoare (pHH2O<5,5) trebuie alcătuit şi un plan de amendare periodică.
Sortimentele de îngrăşăminte minerale trebuie alese astfel încât să se armonizeze cu însuşirile solurilor pe care urmează să fie aplicate pentru a le asigura o eficienţă maximă şi a reduce riscul de pierderi prin diferite procese.
Perioadele de aplicare a îngrăşămintelor trebuie să fie, pe cât posibil, armonizate cu perioadele de consum maxim al culturilor. În acest sens este recomandabilă fracţionarea dozelor de îngrăşăminte, în special a celor cu azot, măsură care reduce şi riscul de disipare a nutrienţilor în alte compartimente ale mediului.
O atenţie deosebită trebuie acordată administrării îngrăşămintelor organice. Pe lângă efectul fertilizant, acestea (mai cu seamă cele solide) pot avea efecte deosebit de pozitive asupra activităţii biologice a solului, capacităţii de reţinere a apei, rezistenţei la secetă a culturilor, stabilităţii culturale a solului, ş.a. Dar aplicarea lor în doze mai mari decât cele recomandate, sau în perioadele "inchise" (în special în lunile de iarnă), pot provoca fenomene de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane cu nitraţi. Din raţiuni de protecţie a mediului, recomandările de aplicare a îngrăşămintelor organice, în ceea ce priveşte cantitatea şi momentele de aplicare pot să nu corespundă în totalitate cu principiile agronomice clasice.
Este foarte important modul de aplicare a îngrăşămintelor (împrăştiere şi încorporare în sol, aplicare localizată, aplicări foliare) precum şi uniformitatea aplicării. Se pot obţine,  de exemplu, reduceri importante ale dozelor prestabilite în planul de fertilizare prin aplicarea localizată a îngrăşămintelor.
Planul de fertilizare este un instrument cu caracter previzional. El trebuie revizuit ori de câte ori intervin abateri în cursul normal de creştere şi dezvoltare a plantelor determinate de accidente climatice sau din alte cauze. În acest sens este recomandat să se păstreze un registru la nivelul fermei în care să fie consemnate la fiecare parcelă (solă) istoricul fertilizării, culturile în rotaţie, producţiile obţinute, tipul şi dozele de îngrăşăminte efectiv aplicate, modul de aplicare şi momentele în care au fost aplicate, alte observa-ii relevante privind tehnologiile de fertilizare aplicate. Asemenea informaţii sunt deosebit de utile la perfecţionarea permanentă a planului de fertilizare şi în gestiunea economică a exploataţiei agricole sau agrozootehnice.



Bibliografie

1.    Borlan Z., ş.a., 1994, - Fertilitatea şi fertilizarea solurilor. (Compendiu de Agrochimie)
2.    Borlan Z., ş.a., 1997, Potasiul - element nutritiv pentru sporirea recoltelor şi a calităţii acestora, International Potash Institute, Basel, Switzerland
3.    Budoi Gh., 2000, 2001, Agrochimie, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti
4.    Lixandru Gh. ş.a., 1990, Agrochimie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
5.    Davidescu D. ş.a., 1981, Agrochimia Modernă, Ed. Academiei RSR, Bucureşti
6.    Dumitru M ş.a., 2003, Cod de Bune Practici agricole, vol.1, Ed. Expert, Bucureşti
7.    Vintilă Irina ş.a., 1984, Situaţia agrochimică a solurilor din România. Prezent şi viitor, Editura Ceres, Bucureşti
8.     ***Ordin MGGA - MAPDR nr. 296/216 ( MO nr. 471/3.VI.2005, Partea I)


 

Anexa 6.2.1 -  PLAN DE FERTILIZARE  - AN AGRICOL ………….

Parcela sau grupul de parcele    Suprafaţa
ha




    Cultura
premergătoare    Cultura
anuală




    Recolta
scontată
t/ha    Analiza solului    Necesarul de nutrienţi pentru cultură, kg/ha    RECOMANDĂRI DE FERTILIZARE    Observaţii    20
                            Ingrăşământ natural
t/ha*
a) efect remanent (anul 1-3)
b) anul curent    Îngrăşământ  mineral
kg sa/ha**        
                    pH H2O    V, %    Humus,%    PAL,
mg P/kg    KAL
mg K/kg    N    P2O5    K2O    N
kg/ha    P2O5
kg/ha    K2O
kg/ha    N    P2O5    K2O
        
1    2    3    4    5    6    7    8    9    10    11    12    13    14    15    16    17    18    19    20    
Nr. par-celei cadas-trale.
loca-lizare

                                                    a)    a)    a)                    
                                                    b)    b)    b)                    
                                                    b)    b)    b)                    
                                                    T=    T=    T=    T=    T=    T=        


                                                                                
        

                                                                        

Coloanele 1-5 se completează cu datele referitoare la câmpul cultivat indicând recolta scontată
Coloanele 6-10 se completează folosind datele din ultimul studiu agrochimic (nu mai vechi de 4 ani)
Coloanele 11-13 se completează cu cantităţile de nutrienţi exportaţi cu recolta scontată prin înmulţirea consumurilor specifice din tabelul 1 cu recolta scontată. În cazul fosforului şi potasiului necesarul astfel estimat se corectează în funcţie de starea agrochimică a solului (tab. 8) conform tabelului 7.
Coloanele 14-16 se completează cu cantităţile eficiente de N, P2O5 şi K2O din îngrăşământul organic aplicat în anul în curs (eventual aplicat în mai multe reprize) şi din efectul remanent al celui încorporat în ultimii trei ani,  ţinând cont de coeficienţii de valorificare din  tabelele 5 şi 6, de cantitatea maximă de N,  permisă de normativele de protecţie a mediului, de principiile unei fertilizări raţionale (1/2 - 1/3 din necesarul de N al culturii),  precum şi de restricţii tehnologice. A se vedea datele orientative de aplicare din tabelul 4
*) Cantităţile brute de îngrăşăminte naturale se consemnează într-o fişă aparte de gestionare a acestora (natura acestora, provenienţa, modul de aplicare, momentul aplicării după dispunerea pe teren, etc)
Necesarul de îngrăşăminte minerale (coloanele 17-19) se calculează. astfel:
Pentru culturile fertilizate cu îngrăşământ natural (direct sau în remanenţă) este necesar să se scadă cantităţile eficiente de nutrienţi aduse de acesta (coloanele 14-16) din  necesarul de nutrienţi pentru cultura respectivă  (coloanele corespunzătoare 11-13). Din rezultatul obţinut în cazul azotului  se deduc suplimentar următoarele aporturi: cantitatea disponibilizată anual în sol prin mineralizarea  humusului (Ns calculat cu formula (12)   sau estimat din  tabelul 2), N rămas după o premergătoare leguminoasă (NL calculat cu formula 13),  azotul rezidual după alte premergătoare (Nrez calculat cu formula 14  ). La doza de  azot obţinută după corecţiile menţionate se poate adăuga o cantitate corespunzătoare azotului din resturile vegetale rămase pe teren de la premergătoare, dacă acestea sunt importante cantitativ (Nrv calculat cu formula 14). În final, doza de N estimată ca mai sus se corectează cu coeficientul de utilizare a azotului din îngrăşământul chimic care în medie este de 50-60% pentru solurile cu textură lutoasă şi lutoargiloasă. Dacă se aplică fracţionat se menţionează cantităţile la fiecare aplicare.
     
*) Doza brută de îngrăşământ mineral  se calculează prin împărţire dozei de substanţă activă  Dsa la conţinutul procentual de substanţă activă din îngrăşământul disponibil în unitate (E%), Doza brută = Dsa / E% = Dsa*100/E

În coloana 20 -Observaţii, se pot trece momentele planificate pentru aplicarea îngrăşămintelor precum şi alte aspecte nemenţionate în cadrul rubricilor.

Category: Stiri Asociatie

Dear visitor, you are browsing our website as Guest.
We strongly recommend you to register and login to view hidden contents.