» » Evaluarea continutului de nutrienti din sol

 
 
 

Evaluarea continutului de nutrienti din sol

Author: admin on 20-04-2014, 21:50, Views: 999

0 1. Introducere
Una din funcţiile solului este aceea de a produce fitomasă, care se utilizează ca materie de bază pentru producerea de alimente, îmbrăcăminte, combustibili ş.a. Această funcţie se pune în valoare prin însuşirea solului de a fi rezervor şi furnizor continuu de apă şi nutrienţi, care-i conferă proprietatea generală de fertilitate.
Pentru creşterea plantelor, solul oferă numeroase elemente chimice necesare dezvoltării vegetaţiei şi formării recoltelor. Dintre acestea 14 sunt considerate elemente nutritive sau nutrienţi. În funcţie de cantitatea necesară plantelor şi de funcţiile lor fiziologice şi biochimice, nutrienţii se împart în macronutrienţi şi micronutrienţi. La rândul lor, macronutrienţii se împart în macronutrienţi de  ordin primar (N, P şi K) şi macronutrienţi de ordin secundar (S, Ca şi Mg). În grupa micronutrienţilor se cuprind: Fe (element chimic care le nivelul solului este considerat macroconstituent), Mn, Co, Cu, Zn, B, Mo, Cl.
Solurile conţin rezerve naturale diferite de elemente nutirtive în funcţie de natura materialului parental şi de tipul de sol.
Conţinuturile totale de nutrienţi din sol reprezintă o însumare de forme cu grade diferite de mobilitate şi accesibilitate, de la forma greu mobilizabilă (prezentă în minerale şi compuşi humici stabili), la cea relativ accesibilă (prezentă în mineralele alterate şi materia organică în curs de mineralizare) şi la forme uşor asimilabile (elemente schimbabile şi solubilizate în apa din sol). Între aceste forme există un echilibru dinamic, continuu, întreţinut de absorbţia continuă de către plante a nutrienţilor uşor asimilabili.
Dintre nutrienţi, N, P şi K se adaugă frecvent în solurile cultivate, sub formă de îngrăşăminte minerale şi organice, în cantităţi variate, în funcţie de conţinutul solului în aceşti nutrienţi şi de cerinţele plantei cultivate. De asemenea, în cazurile de apariţie a unor fenomene carenţiale de micronutrienţi la unele plante cultivate, cum ar fi carenţa de Zn la porumb, carenţa de B la sfecla de zahăr şi la unii pomi, carenţa de Mo la floarea soarelui, se completează zestrea naturală de micronutrienţi prin administrarea de îngrăşăminte minerale cu astfel de elemente chimice.
Însă pentru a stabili corect necesarul de macro-sau microelemente al solurilor, trebuie evaluat (determinat) conţinutul de nutrienţi din sol. Această operaţiune se face în cadrul activităţii de cartare agrochimică. Ea cuprinde trei faze, una de teren, alta de laborator şi în final, una de birou.

Faza de teren
În vederea recoltării probelor de sol este necesar să se constituie o bază materială şi să se stabilească anumite criterii de recoltare, în funcţie de natura folosirii terenului, de gradul de uniformizare a solului şi a fertilizărilor anterioare.
Baza materială este formată din: hărţi şi planuri topografice, sonde, cutii şi lăzi pentru probe şi un mijloc de deplasare.
Hărţile şi planurile topo-pedologice trebuie să fie alcătuite la scara 1:10.000 pentru terenuri plane, folosite în cultura mare, fâneţe şi păşuni; 1:5.000 pentru terenurile neuniforme din cultura mare şi pentru plantaţiile de pomi şi viţă de vie şi 1:2.000 sau 1:1.000 pentru culturile legumicole din câmp, sere şi solarii.
Baza topopedologică este folosită la constituirea parcelelor de recoltare a probelor medii. Mărimea acestora depinde de complexitatea pedologică, de modul de folosinţă şi de istoricul fertilizării.
Astfel, pentru culturile de câmp situate pe terenuri plane, sau slab înclinate mărimea de recoltare a probelor medii agrochimice este de la 2 la 5 ha, de până la 2 ha pentru solurile erodate şi de până la 1 ha pentru solurile puternic erodate şi coluvionate. Între 0,25 ha şi       2 ha se stabileşte suprafaţa de recoltare pentru culturile irigate şi pentru culturile de legume în câmp şi orezării, iar pentru plantaţiile de pomi şi viţă de vie, mărimea parcelei de recoltare a probei medii agrochimice este de la 0,5 la 2 ha. În fine, pentru păşuni şi fâneţe proba medie agrochimică se colectează de pe o suprafaţă cuprinsă între 5 şi 10 ha.
În cazul serelor mărimea parcelei de recoltare oscilează între 500 şi 2.000 m2, în funcţie de uniformitatea solului. În serele cultivate cu flori parcela de recoltare va fi mai mică, de la 100 la 500 m2, ca şi în solarii (150-300 m2).
Proba medie agrochimică se constituie dintr-un număr de probe parţiale şi anume: 25 pentru terenuri fertilizate uniform, 30 pentru soluri slab şi moderat erodate şi 40 pentru solurile puternic erodate, fertilizate neuniform, solurile sărăturate şi organice, plantaţiile pomicole şi viticole, sere şi solarii.
Probele parţiale se recoltează din puncte dispuse în zig-zag, sau pe direcţii paralele în interiorul parcelei de recoltare.
Recoltarea probelor se execută cu sonde agrochimice. Sonda propriu-zisă este formată dintr-o tijă metalică prevăzută, pe adâncimea de 0-20 şi 20-40 cm, cu un canal în care se colectează proba o dată cu introducerea sondei în sol.
Adâncimea de recoltare este diferită: 0-10 cm pentru păşuni şi fâneţe, 0-20 cm pentru terenurile arabile, sere şi solarii şi 0-20 cm şi 20-40 cm în plantaţiile de pomi şi viţă de vie.
Fiecare probă parţială, colectată, se introduce într-o cutie, constituindu-se, astfel, proba medie agrochimică. Probele medii agrochimice, ambalate în cutii de lemn, se expediază la laborator.

Faza de laborator
Condiţionarea probelor
Probele de sol aduse în laborator, se condiţionează în vederea efectuării analizelor, prin uscare în încăperi bine aerisite sau prevăzute cu sisteme de încălzire până la o temperatură de 40oC, după care se mojarează sau se macină în mori speciale până la o dimensiune a particulelor mai mică de 2 mm. La o parte din probe, la care urmează să se determine conţinutul de humus, de azot total şi de microelemente, se face o prelucrare în plus, prin eliminarea resturilor vegetale de rădăcini şi prin mojarare fină.

3.2. Setul de analize şi metodele de determinare
3.2.1. La soluri arabile, de pajişti şi din plantaţiile pomicole şi viticole
Pentru stabilirea reacţiei solurilor se măsoară pH-ul suspensiei apoase ( ), determinat la un raport sol : apă de 1 : 2,5, potenţiometric cu un electrod dublu de sticlă-calomel, sau pH-ul suspensiei saline ( ), determinat într-o suspensie salină de KCl 0,1n, la un raport sol : soluţie de 1 : 2,5, potenţiometric cu un electrod dublu de sticlă-calomel.

În vederea stabilirii nivelului de aprovizionare cu azot se folosesc atât metode directe, cât şi indirecte. În grupa metodelor directe intră determinarea conţinutului de azot total prin metoda Kjeldahl şi determinarea formelor minerale de azot (N-NO3 şi N-NH4), cu ajutorul electrozilor ion selectiv, sau cu ajutorul metodelor spectrofotometrice folosind ca reactivi de colorare acidul fenoldisulfonic, respectiv reactivul Nessler.
Pentru aprecierea indirectă a nivelului de aprovizionare cu azot a solurilor trebuie să se determine: suma bazelor schimbabile (SB) prin metoda Kappen, aciditatea hidrolitică, cu ajutorul metodei Kappen-Daikuhara şi humusul prin metoda oxidimetrică, în varianta Walkley – Black, modificarea Gogoaşă.
Stabilirea nivelului de aprovizionare cu fosfor se realizează prin extragerea acestuia cu soluţia de acetat – lactat de amoniu (AL) la pH = 3,7, după Egnèr – Riehm – Domingo şi se determină spectrofotometric, ca albastru de molibden.
Pentru stabilirea nivelului de aprovizionare cu potasiu se utilizează aceeaşi soluţie extractoare folosită la extragerea fosforului, potasiul dozându-se cu ajutorul fotometriei de flacără.
Nivelul de aprovizionare cu sulf se evidenţiază prin determinarea conţinutului de sulf din sulfaţii minerali adsorbiţi la suprafaţa particulelor coloidale, folosind o soluţie extractoare de acetat de amoniu şi acid acetic, iar dozarea se face turbidimetric.
Evaluarea conţinutului de magneziu se stabileşte prin extracţie cu o soluţie de CaCl2 0,025 n şi dozare la spectrometrul cu absorbţie atomică.
Pentru stabilirea nivelului de aprovizionare cu microelemente se folosesc extracţii cu reactivi convenţionali specifici, sau extracţii cu un reactiv comun. Dozările pentru microelementele metalice se fac la spectrometrul cu absorbţie atomică, iar microelementele anionice se dozează spectrometric, folosind diferiţi reactivi de culoare.
Reactivii convenţionali specifici utilizaţi frecvent sunt:
(NH4)2CO3 1n – EDTA 0,01 n, la pH = 8,6 pentru Zn;
 Na2EDTA 0,05n pentru Cu;
CH3COONH4 1n, la pH = 7,0 pentru Mn;
 CH3COONH4 la pH = 4,8 pentru Fe;
HNO3 1n pentru Co;
H2O fierbinte pentru B;
(NH4)2C2O4 – H2C2O4 la pH = 3,3 pentru Mo.
Extracţia simultană a Fe, Mn, Cu şi Zn se realizează cu o soluţie de EDTA 0,01m – CH3COONH4 1n la pH = 7,0.

3.2.2. La solurile din sere
Se determină pH-ul în suspensie apoasă ( ), la un raport sol : soluţie de 1 : 5, potenţiometric cu electrod combinat de sticlă-calomel.
Carbonaţii alcalino-pământoşi se determină prin metoda Scheibler (gaz volumetrică).
Materia organică se determină prin pierdere la calcinare, la 600oC.
Conţinutul total de săruri solubile se determină conductometric, prin măsurarea conductivităţii electrice a extractului apos, obţinut la un raport sol : apă de 1 : 5. Conţinutul real de săruri se determină prin măsurarea conductivităţii electrice a extractului apos 1 : 5, după prealabila precipitare a ionilor  cu o soluţie de BaCl2 4%.
În extractul apos 1 : 5 se determină formele minerale ale azotului (N-NO3, N-NH4), fosforului, potasiului şi magneziului.
Metodele de dozare sunt aceleaşi cu cele prezentate la analiza solurilor arabile.
Dintre analizele fizice, la solurile din seră se impune, cu necesitate, determinarea texturilor.

4. Faza de birou
Valorile analitice obţinute în laborator sunt interpretate în acord cu limitele nivelurilor de aprovizionare a solurilor cu nutrienţi, stabilite pe baza experienţelor cu plante. În acelaşi scop se calculează anumiţi indicatori sau indici, care, de cele mai multe ori, prognozează probabilitatea apariţiei carenţei unui nutrient sau a altuia la diferite plante de cultură.

Evaluarea conţinutului de nutrienţi din solurile arabile, de pajişti şi din plantaţiile pomicole şi viticole
4.1.1. Reacţia solului
Interpretarea datelor analitice privind reacţia solurilor se face după următoarea schemă:

Natura reacţiei solurilor    Intervale de variaţie a      Intervale de variaţie a  KCl
puternic acidă    ≤ 5,00    ≤ 4,20
moderat acidă    5,01 – 5,80    4,21 – 5,00
slab acidă    5,81 – 6,80    5,01 – 6,00
neutră    6,81 – 7,20    6,01 – 6,50
slab alcalină    7,21 – 8,40    > 6,50
moderat, puternic alcalină    ≥ 8,40    


4.1.2. Evaluarea conţinutului de macronutrienţi principali
Azotul total din sol, se interpretează în acord cu următoarele intervale de conţinut:
Aprecierea nivelului de conţinut                              % N total
foarte mic     0,100
mic    0,100 – 0,140
mijlociu    0,141 – 0,270
mare    0,271 – 0,600
foarte mare    > 0,600

Formele minerale ale azotului (N-NO3 şi N-NH4) se interpretează în acord cu următoarele consideraţii: conţinutul de nitraţi în stratul arat al solurilor este, de regulă, mai mic decât 20 mg/kg la solurile nefertilizate şi de 20-40 mg/kg la solurile fertilizate şi poate ajunge la peste 60 mg/kg la solurile horticole (Vintilă şi colab., 1984). La cantităţi persistente de peste 100 mg N-NO3 /kg sol poate să apară fenomenul de poluare cu nitraţi a solului, plantei şi apei freatice (Lăcătuşu şi colab., 2000). Amoniul schimbabil şi solubil se găsesc în orizontul superior al solurilor, în mod obişnuit în cantităţi mici şi relativ constante, sub 10 mg N-NH4 /kg (Vintilă şi colab., 1984). Cantităţile pot creşte, uneori abrupt, pentru unele perioade scurte în urma fertilizării cu îngrăşăminte care conţin azot amoniacal sau care generează amoniu prin hidroliză.
Indirect, aprecierea nivelului de asigurare cu azot a solului se poate face cu ajutorul indicelui de azot (IN), propus de Borlan şi colab. (1967, în Borlan şi Hera, 1973).

 =  
unde:
Hum. = conţinutul de humus, în %;
V = gradul de saturaţie în baze, în %.

Valorile IN mai mici sau egale cu 2 arată un nivel scăzut de asigurare cu azot a solului, între 2,1 şi 4,0 indică o aprovizionare mijlocie, între 4,1 şi 6,0 semnifică o aprovizionare bună, iar valori mai mari decât 6,0 arată o aprovizionare foarte bună.
Pentru interpretarea conţinutului de P mobil din sol, solubil în soluţia de acetat-lactat de amoniu la pH 3,7, se folosesc limitele prezentate în continuare, în două variante de interpretare: pentru culturi cu tehnologie normală şi cu tehnologie intensivă.

Intervale de variaţie mg/kg, P    Asigurarea solului cu fosfor
    Culturi de câmp, pajişti naturale şi cultivate din zona de câmpie şi colinară, plantaţii clasice de pomi şi viţă de vie    Legume cultivate în câmp, pajişti naturale şi cultivate din zona montană, plantaţii intensive de pomi şi vită de vie, pepiniere pomicole şi viticole, plantaţii de portaltoi, plantaţii de hamei
≤ 8,0    foarte slabă    foarte slabă
8,1 – 18,0    slabă    
18,1 – 36,0    mijlocie    
36,1 – 72,0    bună    slabă
72,1 – 108,0    foarte bună    mijlocie
108,1 – 144,0    excesivă pentru unele plante    bună
> 144,0        foarte bună

Dacă pH-ul solului determinat în suspensie apoasă ( ) este mai mic decât 6,5, valorile analitice obţinute se interpretează după schema de mai sus, dacă  este mai mare decât 6,5, valorile analitice se corectează după o curbă descrisă de ecuaţia:

FC = 1,3 pH – 0,1105 pH2 + 2,819
având în abscisă valorile pH-ului, iar în ordonată valorile factorului de corecţie (FC).
Valorile astfel corectate se interpretează după limitele intervalelor prezentate în tabelul de mai sus.
În mod similar, interpretarea valorilor analitice ale conţinutului de K mobil, solubil în soluţia de AL, la pH = 3,7 se face după schema prezentată în continuare.

Intervale de variaţie mg/kg, K    Asigurarea solului cu fosfor
    Culturi de câmp, pajişti naturale şi cultivate din zona de câmpie şi colinară, plantaţii clasice de pomi şi viţă de vie    Legume cultivate în câmp, pajişti naturale şi cultivate din zona montană, plantaţii intensive de pomi şi vită de vie, pepiniere pomicole şi viticole, plantaţii de portaltoi, plantaţii de hamei
≤ 66,0    Slabă    foarte slabă
66,1 – 132,0    Mijlocie    slabă
132,1 – 200,0    Bună    mijlocie
200,1 – 265,0    foarte bună    
265,1 – 400,0        bună
> 400,0        foarte bună

4.1.3. Evaluarea conţinutului de macronutrienţi secundari
Datele analitice ale sulfului mobil din sol, extras cu ajutorul soluţiei de acid acetic-acetat de amoniu, se pot interpreta folosind următoarea schemă:
sub 5 mg/kg – soluri slab asigurate;
între 5 şi 10 mg/kg – soluri mediu asigurate;
peste 10 mg/kg  mg/kg – soluri bine asigurate.
Nivelul de asigurare al solului cu magneziu, extras în soluţia de CaCl2 0,025n, se stabileşte în funcţie de textura solului. Astfel, la soluri nisipoase cu un conţinut mai mic decât 2,5 mg/100 g sol, nivelul de aprovizionare cu Mg este scăzut, între 2,5 şi  5,0 mg/100 g sol este mijlociu, iar peste 5,0 mg/100 g sol este ridicat. La soluri cu textură lutoasă cele trei nivele sunt:  3,5 mg/100 g sol, între 3,6 şi 7,0 mg/100 g sol şi peste 7,00 mg/100 g sol, pe când la soluri cu textură argiloasă intervalele sunt  6,0 mg/100 g sol, 6,1 –            12,0 mg/100 g sol, peste 12,0 mg/100 g sol.
Probabilitatea de apariţie a carenţei de Mg poate fi stabilită cu ajutorul indicelui carenţei de Mg (ICMg), elaborat de Borlan (în Lăcătuşu, 2000). Acesta se calculează cu ajutorul relaţiei:
 
în care:
Mg = Mg schimbabil, în mg/kg;
K = K schimbabil, în mg/kg;
Fr = factorul de reacţie =  
Valori mai mici, ale acestui indice, decât 0,15 arată o probabilitate foarte mare de apariţie a carenţei de Mg, pe când valori mai mari decât 12 arată o probabilitatea foarte mică de apariţie a fenomenului. Între aceste două limite cu pasul de 0,15; 0,30 şi 0,60 se dispun intervalele care arată o probabilitate mare, mijlocie şi mică de apariţie a carenţei de Mg.

4.1.4. Evaluarea conţinutului de micronitrienţi
Evaluarea nivelului de aprovizionare a solurilor cu microelemente, forme mobile se face în acord cu natura soluţiilor convenţionale utilizate la extracţie.
Astfel, în cazul zincului, la extragerea sa cu soluţia de (NH4)2CO31n – EDTA 0,01n la pH = 8,6, valorile mai mici decât 1,4 mg/kg delimitează solurile normal asigurate de cele insuficient asigurate cu zinc.
Probabilitatea de apariţie a carenţei de zinc se poate stabili cu ajutorul a doi indici sintetici stabiliţi de Borlan şi colab. (1975, 1982) şi anume: indicele reacţie – fosfaţi mobili (IRPM) şi indicele carenţei de zinc (ICZn):

IRPM = 90 -10 pH/PAL
ICZn = Zn  Fr  100/PAL
în care:
pH = pH-ul solului în suspensie apoasă;
PAL = conţinutul de P mobil, în soluţie AL;
Zn = conţinutul de Zn mobil, solubil în soluţia de (NH4)2CO31n – EDTA 0,01n la pH = 8,6;
Fr = factor de reacţie ; Fr = 1,3 pH – 0,11 pH2 – 2,82 pentru solurile cu       8,0 şi:
Fr = (1,3 pH – 0,11 pH2 – 2,82) + (pH – 8,0)(0,05pH) pentru solurile cu      > 8,0.
Probabilitate mare de declanşare a carenţei de zinc apare la plantele susceptibile la acest fenomen sau la solurile la care valorile IRPM şi ICZn sunt mai mici decât 0,384 respectiv 1,7.
Cuprul determinat în soluţia de Na2EDTA 0,05m poate fi evaluat din punct de vedere al abundenţei în sol în funcţie de nivelul critic de 0,75 mg/kg, care separă solurile cu probabilitate de apariţie a carenţei în acest microelement de solurile pe care acest fenomen, de regulă, nu apare.
Manganul schimbabil, extras cu soluţia de CH3COONH4 la pH = 7,0, la valori de conţinut mai mici decât 2,5 mg/kg arată un nivel de aprovizionare foarte scăzut, cu probabilitate ridicată de apariţie a carenţei, între 2,5 şi 5,0 mg/kg conţinutul este scăzut, de la 5 la 20 mg/kg, conţinutul de Mn schimbabil este mijlociu, de la 20 la 40 mg/kg conţinutul este ridicat, iar peste 40 mg/kg este foarte ridicat cu probabilitate mare de apariţie a toxicităţii.
Dereglările de nutriţie la plante induse de un fond carenţial în fier generează fenomenul de cloroză ferică, apărut, de regulă, la pomi şi viţa de vie din plantaţiile instalate pe soluri calcaroase.
Extracţia fierului din sol, cu soluţia de CH3COONH4 la pH = 4,8 poate da indicaţii asupra probabilităţii apariţiei acestui fenomen. Astfel, pe solurile care conţin mai puţin de 0,3 mg /kg Fe solubil în acest reactiv convenţional, frecvenţa apariţiei clorozei ferocalcice este ridicată, în timp ce la solurile care conţin între 0,3 şi 2 mg/kg Fe solubil probabilitatea de apariţie a fenomenului scade semnificativ.
Cobaltul extras din sol cu o soluţie de HNO3 1n, la valori mai mici decât 1 mg/kg arată un conţin scăzut, între 1 şi 3 mg/kg un conţinut mijlociu, de la 3 la 5 mg/kg un conţinut ridicat, iar peste 5 mg/kg un conţinut foarte ridicat.
Datele analitice ale conţinutului de bor hidrosolubil se interpretează în funcţie de textura solului. Astfel, valori mai mici decât 0,15: 0,25 şi 0,35 mg/kg arată un conţinut scăzut de bor pentru soluri cu textura grosieră, medie respectiv fină. De la aceste valori pănă la 0,25; 0,40 respectiv 0,60 mg/kg, pentru cele trei categorii texturale, aprovizionarea este mijlocie, în timp ce intervalele care au ca limită stângă ultimele valori citate, iar limita dreaptă valorile: 1,0; 1,2 şi 2,0 mg/kg desemnează soluri care au un conţinut ridicat de B. Conţinuturile mai mari decât 1,0; 1,2 sau 2,0 mg/kg desemenează soluri cu un conţinut foarte ridicat de B, cu probabilitate de apariţie a fenomenului de toxicitate.
Evaluarea conţinutului de molibden din sol se face pe baza datelor analitice obţinute în urma extragerii microelementului în soluţia de (NH4)2C2O4 – H2 C2O4 la pH = 3,3 şi a unor indici.
În general, valorile analitice mai mici decât 0,02 indică soluri sărace în molibden mobil.
Indicele de molibden (IMo) precizează limitele de interpretare astfel: valorile sub 6,2 indică soluri slab aprovizionate cu acest microelement, între 6,2 şi 8,2 – soluri mijlociu aprovizionate, iar valorile mai mari decât 8,2 arată o aprovizionare bună cu acest microelement.
IMo = pHKCl + (10  Mo)
în care:
Mo = conţinutul de Mo extras în soluţia de (NH4)2C2O4 – H2 C2O4 (mg/kg).
Probabilitatea apariţiei carenţei secundare de molibden induse de nitraţi, la plantele de floarea soarelui, poate fi stabilită cu ajutorul următorului indice:

ICMoIN =  
în care:
Mo = conţinutul de Mo determinat în soluţia de (NH4)2C2O4 – H2 C2O4 (mg/kg);
N-NO3 = conţinutul de azot nitric al solului (mg/kg).
Valori ale acestui indice mai mici decât 1,72 arată o probabilitate mare de apariţie a fenomenului, între 1,72 şi 5 – mijlocie, între 5 şi 10 mică, iar peste 10 foarte mică.
În cazul practicării extracţiei simultane cu EDTA 0,01m – CH3COONH4 la pH = 7,00 a patru micronutrienţi metalici (Fe, Mn, Cu, Zn), interpretarea datelor analitice obţinute se face după altă schemă. Astfel, valorile fierului mai mici de 4 mg/kg sol separă solurile slab aprovizionate de cele bine şi foarte bine aprovizinate cu acest microelement.
Manganul se evaluează în funcţie de textura solului. Valorile mai mici decât 12, 15 sau 20 mg/kg arată un conţinut scăzut pentru solurile cu textură grosieră, mijlocie respectiv fină. Intervalele de valori 12 – 20 şi 15 – 30 şi 20 – 50 mg/kg arată o aprovizionare mijlocie pentru cele trei clase texturale, iar valorile mai mari decât 20, 30 respectiv 50 mg/kg arată o aprovizionare ridicată.
Valorile cuprului, mai mici decât 0,5 mg/kg indică un conţinut scăzut, între 0,5 şi           1,5 mg/kg un conţinut mijlociu, iar peste 1,5 mg/kg un conţinut ridicat.
În mod similar, pentru zinc cele trei niveluri de aprovizionare sunt marcate de valori mai mici decât 1,5 mg/kg, între 1,5 şi 3,0 mg/kg şi peste 3,0 mg/kg.
Evaluarea conţinutului de nutrienţi din solurile de seră
Rezultatele analitice ale conţinuturilor de nutrienţi, determinaţi în extractul apos, se interpretează în acord cu textura solului, după schemele prezentate în continuare:

Nivelul de asigurare
al solului    N mineral
N-NO3 + N-NH4    P2O5    K2O    MgO
    mg/100 g sol
Textură uşoară şi un conţinut de materie organică de la 4 la 6%
Scăzut     ≤ 2,0    ≤ 4,0    ≤ 4,0    ≤ 4,0
Moderat    2,1 – 5,0    4,1 – 6,0    4,1 – 10,0    4,1 – 6,0
Normal    5,1 – 8,0    6,1 – 8,0    10,1 – 16,0    6,1 – 8,0
Ridicat    8,1 – 11,0    > 8,0    16,1 – 22,0    > 8,0
Foarte ridicat    > 11,0        > 22    
Textură uşoară şi un conţinut de materie organică de la 6 la 8%
Scăzut     ≤ 3,0    ≤ 2,5    ≤ 6,0    ≤ 2,5
Moderat    3,1 – 6,0    2,6 – 4,0    6,1 – 12,0    2,6 – 4,0
Normal    6,1 – 10,0    4,1 – 6,0    12,1 – 20,0    4,1 – 6,0
Ridicat    10,1 – 13,0    > 6,0    20,1 – 26,0    > 6,0
Foarte ridicat    > 13,0        > 26    
Textură uşoară şi un conţinut de materie organică de la 8 la 12%
Scăzut     ≤ 5,0    ≤ 2,0    ≤ 10    ≤ 2,0
Moderat    5,1 – 8,0    2,1 – 3,0    10,1 – 16,0    2,1 – 3,0
Normal    8,1 – 13,0    3,1 – 4,0    16,1 – 20,0    3,1 – 4,0
Ridicat    13,1 – 16,0    > 4,0    26,1 – 32,0    > 4,0
Foarte ridicat    > 16,0        > 32,0    

Pentru ca plantele de seră să se dezvolte normal este necesar ca solul să prezinte conţinuturi de săruri mai mici sau egale cu cele care rezultă din inegalităţile:
Săruri solubile (%)                      ≤  ’
Clorură de sodiu (mg/100 g sol) ≤ 2 MO + 15
Conductivitatea electrică ≤         ≤  

5. Realizarea materialului grafic şi a raportului
Valorile analitice determinate şi valorile indiclor sintetici obţinuţi prin calcul se trec pe hărţi şi cartograme.
Cartogramele se efectuează la scara la care s-a făcut cartarea (1 : 5.000; 1 : 2.000). Ele cuprind elementele topografice, limitele unităţilor de sol şi parcelelor de recoltare a probelor medii agrochimice.
Se alcătuiesc cartograme pentru fiecare indicator agrochimic testat: pH, stare de aprovizionare cu N, P, K ş.a. În fiecare unitate analitică sunt înscrise numerele de ordine ale probelor şi rezultatele analitice obţinute. Pe cartograma reacţiei solului, încadrate într-un cerc, se înscriu sub formă de fracţii, valorile gradului de saturaţie în baze (VAh) la numărător şi valoarea (Al/SB) x 100 la numitor, bineînţeles acolo unde au fost efectuate astfel de determinări. La solurile cu pH > 6,5 valorile fosforului de corectează cu un factor de reacţie.
Pentru redarea stării de asigurare a solului cu N, P sau K, se colorează suprafeţele de pe hartă în roşu, galben sau albastru în funcţie de nivelul scăzut, mijlociu sau ridicat de aprovizionare a solului cu elementul analizat.
Recomandările de fertilizare care reprezintă partea finală a raportului, se fac pe baza unei cartograme agrochimice de sinteză, pe care sunt delimitate parcelele de fertilizare.
Acestea reprezintă suprafeţe omogene din punct de vedere al încadrării în clase de reacţie şi de asigurare cu nutrienţi. În fiecare parcelă se înscriu valorile medii ale indicatorilor pH, IN, PAL şi KAL.
Parcelele de fertilizare îşi păstrează valabilitatea până la un nou ciclu de evaluare a conţinutului de nutrienţi.
Toate aceste operaţiuni care au condus la evaluarea conţinutului de nutrienţi din sol au ca punct final stabilirea necesarului îngrăşăminte minerale şi organice, eventual amendamente, în acord cu însuşirile solului, cu tehnologiile aplicate anterior, cu cele care se vor aplica şi bineînţeles cu recolta scontată a se obţine.

6. Bibliografie selectivă
1. Borlan Z., Hera Cr., 1973, Metode de apreciere a stării de fertilitate a solului în vederea folosirii raţionale a îngrăşămintelor; Ed. Ceres, Bucureşti;
2. Borlan Z., Răuţă C., (Red. coord), 1981, Metodologie de analiză agrochimică a solurilor în vederea stabilirii necesarului de amendamente şi îngrăşăminte; 2 vol.; Seria Metode, rapoarte îndrumări; ICPA nr. 3
3. Davidescu D., Davidescu Velicica, Lăcătuşu R., 1984, Sulful, calciul şi magneziul în agricultură; Ed. Academiei RSR, Bucureşti
4. Davidescu D., Davidescu Velicica, Lăcătuşu R., 1988, Microelementele în agricultură;  Ed. Academiei RSR, Bucureşti
5. Davidescu D., Davidescu Velicica, 1992, Agrochimia horticolă, Ed. Academiei Române, Bucureşti
6. Lăcătuşu R., 2000, Agrochimie; Ed. Helicon, Timişoara
7. Lăcătuşu R., 2000, Mineralogia şi chimia solului; Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
8. Lăcătuşu R., Kovacsovics Beatrice, Plaxienco Doina, Rîşnoveanu I., Lungu Mihaela, Mihalache Daniela, 2000, Încărcarea cu poluanţi proveniţi din îngrăşăminte şi pesticide a unor soluri, legume şi a apei freatice din partea sudică şi estică a municipiului Bucureşti; Lucr. Simpoz. „Protecţia Mediului în Agricultură”, vol. 1, 279-293
9. Vintilă Irina, Borlan Z., Răuţă C., Daniliuc D., Ţigănaş Letiţia, 1984, Situaţia agrochimică a solurilor din România; Prezent şi viitor; Ed. Ceres, Bucureşti

Category: Stiri Asociatie

Dear visitor, you are browsing our website as Guest.
We strongly recommend you to register and login to view hidden contents.